Apple TV

apple_tvÎntr-o lume plină de noutăți tehnologice, nu mai reușim să facem delimitarea între produsele de care avem cu adevărat nevoie și cele care sunt doar la modă, și pe care le cumpărăm fără să ne fie de folos. Este și cazul colecționarilor de gadget-uri Apple care, pentru a-și întregi ”bogățiile” electronice, cumpără toate produsele de pe piață, chiar dacă utilitatea lor este minimă.

Dacă ne referim la Apple TV, vom decoperi că produsul, deși inovativ, nu este foarte eficient pentru români, din pricina serviciilor de streaming care nu sunt disponibile în România. Totuși, pentru cei care sunt pasionați de un astfel de obiect, trebuie să spunem că produsul este destul de inovativ și extrem de practic. Cu o greutate de 270 de grame și dimensiuni de 23 x 98 x 98 milimetri, Apple TV este extrem de ușor de transportat. Terminalul funcționează cu alimentare internă, de 6W, dispune de o telecomandă – Apple Remote, iar conectarea la un televizor se face prin HDMI. Conexiunea la Internet se realizează prin portul 10/100 LAN sau prin rețeaua wireless N.

Apple TV este compatibil cu toate aparatele scoase pe piață de către cei de la Apple, incluzând aici telefoane, tablete sau MP3-uri, ceea ce permite afișarea conținutului de pe aceste terminale pe televizor, prin intermediul tehnologiei AirPlay, lansată tot de Apple.

Cei care beneficiază în totalitate de serviciile de streaming, în speță americanii, se pot bucura de serviciile complete ale celor de la iTunes, YouTube, Flickr sau Netflix, având acces la numeroase filme, albume sau competiții sportive prin intermediul lui Apple TV.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Blurb.com

Talentul scriitoricesc nu trebuie asociat neapărat cu marile nume ale literaturii sau gazetăriei. Există oameni talentați al căror har nu...

Închide