CES 2014

ces_2014Debutul fiecărui an este o delectare pentru orice pasionat de tehnologie. Asta pentru că Las Vegas devine, pentru câteva zile, locul în care ideile părăsesc virtualul și sunt programate în lumea noastră palpabilă, reală. Târgul Consumatorilor de Electronice sau CES, pe scurt, este un eveniment care atrage anual zeci de mii de jurnaliști, ingineri, programatori, dar și oameni obișnuiți, dornici să pășească înaintea celorlalți în viitor.

Anul acesta, târgul a avut loc în perioada 7-10 ianuarie, iar la capitolul ”standuri de mare succes” s-au numărat și cele de îngrijire și sănătate digitală, un trend adus tot mai des în discuție, în ultima vreme, pe întreg mapamondul. De la ceasurile care măsoară orice fel de activitate fizică depusă în timpul zilei, până la sistemele care ne pot măsura tensiunea și bătăile inimii într-un mod extrem de comod, toate acestea au fost la mare căutare la evenimentul din acest an.

Și la capitolul auto au fost aduse numeroase îmbunătățiri, marii producători prezentând tot soiul de aplicații menite să ușureze viețile șoferilor. Mașini care frânează singure, ochelari cu ajutorul cărora pot fi transmise comenzile sau aplicații prin intermediul cărora putem declanșa comenzi vocale sunt doar câteva dintre inovațiile CES 2014.

Mai multe informații despre Târgul Internațional CES 2014 pot fi găsite pe site-ul oficial al evenimentului.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Citește articolul precedent:
PrivaZer

Dacă, în aparență, Internetul poate fi cel mai bun prieten al nostru, la capitolul informații, acesta poate să ne facă...

Închide