DEX-ul virtual

Limba română, cu bunele și cu relele sale, a devenit în ultimii ani o reală problemă pentru cei care o folosesc zi de zi. Fie că ne uităm la televizor, fie că citim ziarele, fie că ascultăm prelegeri, ne dăm seama că oamenii, indiferent de funcția pe care o ocupă, nu mai știu să vorbească ”așa cum scrie la dicționar”. Fie că sunt erori lexicale, gramaticale sau de altă natură, există un adevărat boom de greșeli care ne inundă urechile în fiecare zi.

Cauzele sunt nenumărate și nu fac obiectul discuțiilor noastre, iar efectele pe termen lung sunt suficient de grave, astfel încât să ne facă să luăm în seamă această problemă.

De aceea, ca o soluție de avarie, pentru o problemă de fond, recomandăm un site care ar trebui să fie accesat din când în când de către toți utilizatorii români cu acces la Internet. Este vorba despre Dex Online, o platformă gratuită ce înglobează o suită de dicționare și care ne scutește de lipsa de timp pe care am putea-o invoca, pentru căutarea scrierii sau pronunțării corecte a unui cuvânt într-un dicționar printat.

Mai mult decât atât, platforma oferă și o altă facilitate – aceea de a afla, cu un singur click, declinările sau conjugările de la un anumit cuvânt, ceea ce ne scutește iarăși de multiple căutări (online sau offline).

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
TeamViewer

Nu toți ne-am născut învățați. Și chiar dintre cei învățați, nu toată lumea se pricepe la manevrarea unui calculator. Începând...

Închide