HP Slate 7 Extreme

hp_slate_7_extremeModa gadget-urilor pare să se extindă tot mai mult printre locuitorii planetei, astfel că producătorii de IT nu au altceva de făcut decât să dea frâu liber ideilor și inovațiilor. Chiar și cei nu foarte potenți, din punct de vedere financiar, încep să-și facă loc pe listele celor targetați de către marile companii de IT. Americanii de la HP au lansat recent pe piață o serie de tablete, nu foarte costisitoare, ale căror caracteristici tehnice sunt suficient de atractive pentru a-și atrage un public numeros. Slate 7 Extreme este numele uneia dintre ele.

Tableta are dimensiuni de 200 x 120 x 9.4 milimetri, o greutate de 320 grame și un display al monitorului de 7 inchi, acesta având o rezoluție de 800 x 1280 pixeli. Rețelele de conectivitate disponibile pentru noua tabletă HP sunt 2G, Wi-Fi și Bluetooth 3.0, opțiunea de comunicare în rețeaua GSM nefiind disponibilă. Transferul de date poate fi realizat prin intermediul rețelelor GPRS și EDGE.

Sistemul de operare Android 4.2.2 vine însoțit de un procesor Quad Core Cortex-A15 de 1.8 GHz, cu chipset Nvidia Tegra 4. Memoria RAM, de 1 GB, este susținută de o capacitate de stocare de 16 GB, aceasta din urmă putând fi suplimentată cu până la 32 GB. Pe parte foto, Slate 7 Extreme se poate lăuda cu două camere, una de tip VGA, iar cealaltă de 5 MP.

Culorile disponibile pentru noua tabletă HP Slate 7 Extreme sunt negru și argintiu, prețul acesteia fiind de aproximativ 150 euro.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Camera Shutter Life

Pasiunea pentru fotografie a devenit pentru mulți o reală obsesie. Una extrem de costisitoare, dacă ne uităm la prețul aparatelor...

Închide