Comodo Antivirus

comodo_antivirusResursa numărul unu de la care obținem informații în fiecare zi – Internetul – este și principalul furnizor de viruși informatici. Deși metodele de protecție virtuală sunt nenumărate, iar programatorii din întreaga lume încearcă să facă față cu brio mulțimii de rău-voitori care își fac veacul distrugând platforme web de pe tot mapamondul, nu a fost descoperită încă rețeta ideală pentru combaterea tuturor amenințărilor din mediul online.

Astfel, de ce să consumăm o grămadă de resurse financiare pe tot felul de programe antivirus costisitoare, când putem găsi unele extrem de eficiente, cu cost zero? Unul dintre aceste softuri poartă numele de Comodo Antivirus, și este printre cele mai bune de pe piață, dacă ne referim la versiunea sa gratuită. Compatibil atât cu sistemele de operare Windows, cât și cu Mac sau Linux, programul dispune de opțiunea ”la liber” și pentru posesorii de smartphone-uri care rulează cu sistemul de operare Android. Concret, protecția oferită de Comodo Antivirus se referă la orice tip de virus care ne poate afecta calculatorul personal sau poșta electronică. Procesul de îndepărtare a virușilor este unul care nu implică activ utilizatorul, nefiind necesară întreruperea activităților în curs pentru mutarea eventualelor fișiere malware în carantină sau îndepărtarea definitivă a acestora.

Cei care doresc să beneficieze de protecție gratuită, atât online, cât și offline, pot descărca Comodo Antivirus de aici.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Acer Liquid S1

Tot făcând referire la cele mai noi apariții din domeniul telefoniei mobile, ne dăm seama că cele mai des menționate...

Închide