Căști gaming. Ce aduc în plus față de niște căști normale?

Atunci când spui gaming, spui placă video, procesor, monitor, mouse, tastatură, mai puțin căști. Cu toate acestea, există un sector separat pe piața perifericelor PC destinat acestor căști gaming. Dar merită oare investiția în căști pentru gaming? Sau mai bine zis ce aduc acestea în plus față de căștile normale? Evident, există avantaje, mici sau mari, pe care le vom discuta în cele ce urmează…

Ce au în plus căștile gaming față de cele normale?

Căștile gaming sunt vândute sub sloganul unui sunet foarte precis, o acustică ce te va ajuta să devii mai bun în jocurile pe care le practici. Dar ce anume oferă aceste căști în plus față de cele normale ca să ai parte într-adevăr de o acustică mai bună în jocuri? De obicei, căștile gaming vin la pachet cu câteva funcții precum microfonul atașat, telecomandă pentru controlul volumului, moduri audio diferite, procesare virtuală a sunetului 5.1 sau 7.1, izolarea zgomotului de fundal, etc.

De multe ori, căștile gaming par să fie o afacere bună, par să ofere destul de multe funcții la niște bani relativ puțini. Dacă stai să te gândești că aceste căști gaming folosesc portul USB pentru conexiunea la PC, nu cele două jack-uri de 3,5 mm, realizezi de asemenea că au propriul procesor audio integrat. Vor funcționa și fără să ai o placă de sunet instalată în calculator.

casti gaming

De ce căștile gaming nu sunt atât de bine văzute de toată lumea?

Dacă căștile gaming au atât de multe funcții și oferă atât de multe avantaje, de ce nu toată lumea le folosește? De ce există încă foarte mulți oameni care au rămas adepții căștilor normale, care nu au nici măcar microfon? Ei bine, așa cum mulți ați intui acest răspuns, toate funcțiile acestea înglobate în căștile gaming vin cu un compromis: calitatea sunetului. Acum, nu vă gândiți că producătorii de căști gaming nu știu să facă produse de calitate… E vorba de costuri ce trebuie să fie destul de mici astfel încât să poată îngloba toate acele funcții la un preț acceptabil.

Avem nevoie de căști gaming?

Întrebarea fundamentală pe care o punem este bineînțeles, dacă avem într-adevăr nevoie de asemenea căști? Păi, dacă ne gândim mai bine, majoritatea funcțiilor precum sunetul 5.1 sau 7.1, ridicate în slăvi cu căștile gaming nu sunt altceva de cât software. Dacă ai nevoie de o acustică complexă, există softuri care îți pot oferi așa ceva indiferent de căștile folosite. Să nu mai zicem de problema mufei… Căștile gaming au port USB, care nu se va potrivi în veci la amplificatoarele ce au rămas la standardul de jack 3.5 mm sau chiar la plăcile de sunet onboard / dedicate din PC / laptop.

Ei bine, deși căștile gaming nu vă vor oferi o calitate a sunetului extraordinară, există pe piață o serie de producători care sunt capabili să le facă de calitate. Așadar, dacă tot ce faci la calculator este să te joci, cu siguranță poți încerca niște căști gaming.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
cardurile SD
Tot ce trebuie să știi despre cardurile SD (Secure Digital)

Cardurile de memorie au fost cele care au dus un pas mai departe ideea de tehnologie modernă. Implementarea lor în...

Închide