Ai auzit de RAM Drive?

SSD-urile sunt niște medii de stocare cel puțin fantastice. Acestea reușesc să ne aducă viteze de transfer fenomenale, alături de un consum de energie foarte mic, fără să fie supuse riscului din moment ce nu conțin părți mobile asemenea hard disk-urilor clasice. Dar ce faci dacă vrei să ai o viteză și mai mare decât cea a unui simplu SSD?

Ei bine, în acest moment cea mai rapidă soluție în ceea ce privește stocarea, se leagă de RAM Drive. Ce este RAM Drive? Așa cu spune și numele, este un hard disk compus din memorie RAM. Există posibilitatea în ziua de azi să poți disloca fictiv memorie RAM pe care să o folosești pe post de hard disk. Evident, va fi mult mai rapidă.

Astăzi folosim memoria RAM pe post de memorie care „lucrează” în calculatoarele noastre pentru că este extrem de rapidă. Această memorie permite procesorului să scrie și să citească informațiile fără să aștepte timp îndelungat după SSD sau HDD. Și ca să lămurim un lucru: memoria RAM a fost folosită pentru stocare încă din anii 80, să nu credeți că este un concept foarte nou.

Ce înseamnă memorie RAM folosită pe post de memorie de stocare? Cum arată cifrele?

În funcție de configurație, poți să obții viteze de citire și de scriere de până la 10 GB/s. Asta înseamnă să descarci un film Blu-Ray dual layer în doar 5 secunde și chiar dacă nu ai de lucru cu fișiere mari precum cei care activează în industria foto-video-audio, cu siguranță vei simți o îmbunătățire a activității de zi cu zi în cazul în care optezi pentru RAM Drive. Latențele partițiilor RAM sunt foarte mici iar numărul IOPS este foarte mare.

Dacă te gândești să setezi o partiție RAM, trebuie să știi că există o mulțime de utilitare pe internet care te pot ajuta în acest scop. Tot ce trebuie să faci este să cauți pe Google ceva de genul „ram drive software”. Vei fi nevoit să alegi dimensiunea acestei partiții (în funcție bineînțeles de câtă memorie RAM liberă ai disponibilă) și litera și cam atât. Procedeul este unul destul de simplu. După ce dai un restart, Windows va recunoaște acea partiție ca pe un oricare alt dispozitiv de stocare atașat calculatorului. Vei putea să copiezi fișiere acolo și să instalezi programe.ramdisk-charts

Dezavantajele memoriei RAM folosită pe post de memorie de stocare

  1. Memoria RAM este volatilă. Cu alte cuvinte, dacă se întâmplă să se ia curentul în timp ce lucrezi pe acea partiție, sau să se restarteze calculatorul pur și simplu, ai pierdut tot. Așadar, nici vorbă să poți instala un sistem de operare pe RAM Drive dacă la asta îți stătea gândul.
  2. Memoria RAM nu poate avea o dimensiune generoasă. Câtă memorie RAM poate să aibă un PC normal? În nici un caz TB întregi, așa ceva vezi doar la servere. De fapt, în ziua de azi, plăcile de bază destinate utilizatorilor „casnici” nu suportă mai mult de 128 GB de memorie RAM.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Despre routerul Wi-Fi cu trei benzi

În momentul în care intri într-un magazin și te uiți la raftul cu routere, observi probabil că toate sunt la...

Închide