Babylon

babylonVarietatea ce ne înconjoară, atât în viața reală, cât și în lumea virtuală, ar trebui să ne ofere un oarecare confort, având siguranța că noul este prezent în permanență în jurul nostru. Indiferent dacă ne săturăm de țara în care ne-am născut, de limba pe care o vorbim ori de mediul în care ne ducem existența de zi cu zi, putem întotdeauna să apelăm la ceva nou. Iar globalizarea are și ea avantajele sale. Pentru că ne oferă mobilitate. Iar dacă impedimentele, în angrenarea noastră către lumi mai pe gustul nostru, sunt cele legate de limbă, acestea pot fi rezolvate prin multiple metode.

Una dintre ele o reprezintă Babylon, un soft gratuit, construit sub forma unui dicționar, care oferă traduceri în peste 72 de limbi. Avantajul acestui program este acela că traducerea poate fi făcută atât din documente de tip Microsoft Outlook, Microsoft Word, Microsoft Power Point sau Adobe Reader, cât și din browsere precum Internet Explorer, Mozilla Firefox sau Google Chrome. Traducerea textelor se face instantaneu, prin apăsarea tastei ”Ctrl” și a butonului din stânga al mouse-ului. În cazul cuvintelor din limba română, Babylon nu face doar traduceri, ci oferă și explicații concrete, provenite din DEX sau alte dicționare similare.

Cei care doresc să descarce varianta gratuită a soft-ului Babylon o pot face de aici.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
HP Slate 7 Extreme

Moda gadget-urilor pare să se extindă tot mai mult printre locuitorii planetei, astfel că producătorii de IT nu au altceva...

Închide