Cum a evoluat sursa de alimentare?

atxSă cumperi o sursă în ziua de azi e destul de simplu: practic, orice ai cumpăra de la magazin va fi în format ATX și se va potrivi cu plăcile de bază ATX, mATX și mini ATX. Tot ce trebuie să ai în minte este faptul că trebuie să fie o sursă de calitate, care să fie capabilă să alimenteze fără probleme și placa video dedicată dacă ai așa ceva în sistem. Oricum, plăcile video din ziua de azi chiar dacă sunt cele care consumă cel mai mult din întreg calculatorul, acestea devin din ce în ce mai eficiente așa că e doar o noțiune de timp până vom scoate din calcul aceste componente când vom avea nevoie de o sursă.

Din păcate, nu a fost întotdeauna atât de simplu să alegi o sursă, nu întotdeauna a existat posibilitatea să schimbi sursa de alimentare cu prima pe care o găsești pe rafturile magazinelor de specialitate. De fapt, sursa care venea cu calculatorul IBM putea să scoată doar 64W, acorda 5V procesorului (mult mai mult decât acordă în ziua de azi) și bineînțeles că nu avea funcții precum Smart StandBy sau Fan Control. Sursele vechi nu aveau decât un singur buton de ON/OFF. Apoi, cea mai mare problemă a acestor surse era modul în care erau construite, forma lor.
sursa-ibm

În urmă cu 30 de ani,  era o corvoadă să cumperi o sursă pentru un calculator atât de primitiv pentru că existau o sumedenie de formate suplimentare precum Baby AT, XT, și bineînțeles că aveau butonul de ON/OFF lipit pe carcasa calculatorului, făcând înlocuirea sursei în caz de defecțiune un adevărat coșmar. Colac peste pupăză, sursele de acum 30 de ani nu aveau nici măcar aceleași cabluri de alimentare, existau foarte multe modele, nici vorbă de acel standard pentru alimentarea principală de 20/24 pini, care a apărut mult mai târziu.

LONG LIVE ATX

Dar totul avea să se schimbe în 1995 când Intel a scos pe piață sursele ATX, care în realitate au adus mai multe beneficii decât simpla dimensiune universală. Această sursă ATX a reușit să pornească trendul celor care-și construiau singuri calculatoarele și a ajutat foarte mult magazinele care doreau să ofere clienților configurații de calculatoare diferite față de cele brand. În plus, o singură formă a sursei a dus industria calculatoarelor un pas mai departe, producătorii axându-se pe calitate, nu pe cum să lege utilizatorul producător prin intermediul unei forme unice a sursei.

Sursele ATX au evoluat destul de mult în ultimii 21 de ani. Astăzi ele vin cu ventilatoare de 80mm sau 120mm, păstrându-și proprietatea de surse universale ca și dimensiune. Evident, calitatea a crescut și ea destul de mult, producătorii reușind să mărească eficiența acestora până la nivelul de eficiență 80 + Titanium. Puterea surselor a crescut și ea destul de mult, astăzi putându-se cumpăra de la orice magazin surse de peste 1000w la prețuri destul de mici.

Aș vrea să scot puțin în evidență importanța mufei de 20, ulterior 24 de pini. Aceasta este responsabilă pentru alimentarea cu 12v a sistemului. În trecut, sursele obișnuiau să alimenteze prin intermediul standardului de 5v iar în ziua de azi, chiar și 2v acordați procesorului l-ar prăji instant. Dar cum se face trecerea de la 12v la mai puțin? Ei bine, magia apare prin intermediul VRM (Voltage Regulator Module). VRM împarte volții după necesitate, atât la procesor cât și la placa video sau alte componente.

Apropo de plăci video, cu ceva timp în urmă, sursele ATX au început să conțină și cabluri de 6 pini pentru PCI-E. Pe măsură ce plăcile video au evoluat, acestea au început să consume din ce în ce mai multă energie. E logic într-un fel, nu poți să crești performanța dacă nu mărești consumul de energie, nu? Cam așa stăteau treburile pe vremuri și singura opțiune pe atunci era alimentarea externă din sursă. Prin slotul PCI-Express de pe placa de bază nu se putea livra atât de multă energie.

Cât despre derivatele moderne ale surselor ATX, avem de-a face cu SFX, oferă aceeași funcționalitate dar sunt mult mai micuțe, fiind de mare folos celor care doresc să construiască un PC de mici dimensiuni. În servere, o să găsim surse EPS din pricina conectorilor ce poartă același nume și evident, sursele TFX pentru calculatoare foarte subțiri. Dar bine, după cum spuneam mai sus acestea sunt niște simple derivate. În mod normal, dacă tu vei avea vreodată nevoie de o sursă de alimentare pentru calculatorul tău, cu siguranță aceasta va fi ATX.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
cum cureti un dispay
Cum cureți un display?

Deși pentru mulți dintre noi curățarea unui monitor nu pare o sarcină atât de dificilă, există și oameni pentru care...

Închide