Google Sites

google-sitesÎndepărtarea de lumea virtuală este echivalentă, în ziua de azi, cu dispariția din peisajul actual. Un peisaj la care, vrem sau nu, trebuie să aderăm cu toții, pentru a ne menține o imagine viu conturată, o imagine prezentă. Iar cea mai la îndemână metodă de a face acest lucru este să ne creăm un site. Fie că vorbim de persoane fizice, de companii sau de magazine virtuale, toate acestea capătă o vizibilitate mult mai mare atunci când activitățile pe care le întreprindem își găsesc răspuns în mediul online.

Desigur, cunoștințele de web design nu pot fi stăpânite de oricine. Astfel că, cei mai laici dintre noi, în materie de creare a site-urilor, pot să apeleze la soluții alternative. Iar una dintre aceste soluții este una dintre platformele suport oferite de către cei de la Google. Google Sites reprezintă unul din multele instrumente gratuite și extrem de eficiente pe care gigantul american le pune la dispoziția utilizatorilor web din întreaga lume. Fără comenzi complicate sau panouri de administrare cu un grad de complexitate ridicat, Google Sites este probabil cea mai simplă metodă de creare a unui site. Ce avem de făcut este să ne alegem domeniul pe care îl dorim, oferit și el tot cu titlu gratuit, să optăm pentru unul dintre template-urile predefinite și ulterior să adăugăm conținutul dorit.

Facilitatea majoră este aceea că nu trebuie să fim experți în navigarea pe Internet, pentru a da naștere unei pagini web funcționale și cu o oarecare doză de estetică. Accesarea platformei Google Sites, pentru cei care doresc să ia parte la comunitatea internauților activi, se poate face de aici.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
HTC One M8

Calitatea și prețul sunt elemente ale căror proporții cresc aproape simultan. Fie că ne raportăm la ustensile din domeniul tehnologic,...

Închide