HP Elitebook 820 G1 – mic, elegant și foarte dotat

Ultraportabil de business, cu o autonomie de până la 12 ore, performanțe bune și securitate sporită, acestea sunt promisiunile pe care HP le-a promovat atunci când a fost lansat Elitebook 820 G1. Se ridică oare la nivelul așteptărilor? Ei bine, da și nu.

Construcție

 

În ceea ce privește construcția, Elitebook 820 G1 excelează, fiind un Ultrabook în adevăratul sens al cuvântului. HP a renunțat la utilizarea metalului în favoarea magneziului. Astfel, carcasa lui 820 G1 este mult mai rezistentă dar și mai ușoară, de numai 1.52 kg.

Tastatura este de tip chiclet, iluminată cu led-uri albe, tastele sunt ușor rotunjite și aflate la același regim de înălțime cu palm rest-ul, ceea ce oferă o experiență de tastare plăcută și ergonomie sporită.

HP Elitebook 820 G1 - tastatura vedere superioara

HP Elitebook 820 G1 – tastatura vedere superioara

Ca mai toate modelele de business, pointstick-ul este nelipsit, touchpad-ul funcționează excelent, fiind printre cele mai responsive din modelele testate de până acum, iar poziționarea acestora cât mai central facilitează atât aspectul cât și ergonomia.

HP Elitebook 820 G1 - touchpad si pointstick

HP Elitebook 820 G1 – touchpad si pointstick

In zona dintre tastatură și ecran regăsim două difuzoare mascate de un grilaj ce se integrează perfect în sașiul laptopului.

HP Elitebook 820 G1 - sistem audio

HP Elitebook 820 G1 – sistem audio

În jurul ecranului regăsim un bezel, adică o ramă din cauciuc, al cărui scop este de a proteja ecranul de praf atunci când închidem capacul.

Configurație

Ecranul măsoară diagonala de 12.5 inch, rulează la o rezoluție nativă de 1366 cu 768 pixeli, suprafața este antiglare, contrastul este mare iar culorile sunt redate incredibil de vivid pentru un panou de tip TN.

Modelul testat de noi dispune de o configurație bazată pe un procesor Intel i5-4200U cu 2 nuclee și 4 thread-uri, capabil să urce la frecvente de 2.5 Ghz, 4 GB de memorie ram DDR 3 și un hard disk cu o capacitate de 500 GB.

HP Elitebook 820 G1 - interior

HP Elitebook 820 G1 – interior

Este important de menționat ca dispune de două sloturi pentru memoriile ram, doar unul dintre acestea fiind ocupat. De asemenea, în site-ul nostru găsiți și versiunea cu 320 GB spațiu de stocare, restul configurației fiind identice.

Conectivitate

HP Elitebook 820 G1 mai este dotat și cu modul Bluetooth 4.0, wireless în standard ac, webcam HD și două microfoane integrate în rama ecranului, cititor pentru amprente, cititor pentru carduri SD și un modul pentru cartele SIM.

HP Elitebook 820 G1 - webcam HD si microfoane

HP Elitebook 820 G1 – webcam HD si microfoane

Pe laterala din stânga regăsim un Kensington lock, un conector VGA, un port USB 3.0 și un slot pentru SmartCard-uri.

HP Elitebook 820 G1 - laterala stanga

HP Elitebook 820 G1 – laterala stanga

Pe laterala din dreapta un combo jack de 3.5 mm pentru caști și microfon, un Display Port, două porturi USB 3.0, portul de rețea LAN gigabit, un slim dock conector și mufa pentru alimentare.

HP Elitebook 820 G1 - laterala dreapta

HP Elitebook 820 G1 – laterala dreapta

Baterie și autonomie

Bateria este destul de generoasă, are o capacitate de 46 Whr iar în testele noastre a asigurat o autonomie circa 5 ore în condiții de utilizare continuă, browsing web, aplicații office, Facebook și Youtube. Sub cele 12 ore promise de către producător, dar foarte mult pentru un laptop de asemenea dimensiuni.

HP Elitebook 820 G1 - baterie

HP Elitebook 820 G1 – baterie

Aici se încheie scurta nostra prezentare asupra lui HP Elitebook 820 G1, un ultrabook mic, elegant, cu performanțe bune și configurație ce permite upgrade-ul rapid al componentelor și chiar adăugarea unui modul de date 3G / LTE si a unui SSD in slotul M.2 disponibil.

Ultrabook-ul HP Elitebook 820 G1 poate fi achiziționat din site-ul nostru, în categoria de laptopuri second hand i5, unde regăsiți și alte modele. De asemenea, vă așteptam în unul din showroom-urile noastre, în zona Brâncoveanu, strada Râul Mara, numărul 1A, sau în zona Obor, strada Luncșoara, numărul 6C, pentru a vedea produsele disponibile.

De asemenea, ne găsiți pe de FacebookYoutubeGoogle+LinkedIn și Instagram!

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
laptop de business Dell Latitude E6440
Review Dell Latitude E6440 – Construcție solidă și conectivitate desăvârșită

Laptopurile din familia Latitude E6xxx nu sunt în mod special nici cele mai atrăgătoare și nici cele mai subțiri sau...

Închide