HTC Desire 310

htc_desire_310Nu întotdeauna cele mai noi apariții sunt, neapărat, și cele mai spectaculoase. Poate că așteptările mari ale publicului, în ceea ce privește fiecare gadget proaspăt scos la lumină de către una sau alta dintre marile companii, se datorează și producătorilor extrem de inventivi, care fac toate eforturile să-și pună în valoare talentul creativ prin tot soiul de telefoane sau ustensile tehnice tot mai interesante, pe zi ce trece. Însă nu doar oamenii cu foarte mulți bani sunt consumatori de gadget-uri. Există și o nișă destul de generoasă, a oamenilor cu venituri medii, a căror nevoie de tehnologie este una foarte mare. Astfel că toți marii producători trebuie să-și îndrepte atenția și în această direcție.

Cei de la HTC se pregătesc de lansarea unui astfel de produs, cu caracteristici tehnice nu foarte impresionate, dar care va fi, cu siguranță, accesibil unui număr mare de persoane, din punct de vedere al costului necesar achiziționării lui. Așteptat a fi lansat în prima parte a acestui an, noul Desire 310 va avea dimensiuni de 131.4 x 68.3 x 11.3 milimetri și o greutate de aproximativ 140 de grame. Disponibil în versiune Dual SIM, telefonul va beneficia de conexiunea la rețelele 2G, 3G, Wi-Fi și Bluetooth 4.0, și va putea realiza transferul de date prin intermediul tehnologiilor GPRS și EDGE. Ecranul capacitiv TFT, de 4.5 inchi și rezoluție de 480 x 854 pixeli, va avea încorporată opțiunea de multitouch.

Spațiul de stocare de 4 GB va putea fi suplimentat, cu ajutorul unui card microSD, cu până la 32 GB, în timp ce memoria RAM va avea doar 512 MB. Sistemul de operare Android 4.2.2 Jelly Bean va funcționa cu ajutorul unui procesor Quad Core Cortex-A7, de 1.3 GHz, însoțit de un chipset Mediatek MT6582M. Camera foto principală va dispune de 5 MP și sistem auto-focus, iar camera secundară va fi de tip VGA, în timp ce placa video va purta pecetea Mali-400 MP2.

Culorile disponibile pentru noul HTC Desire 310 vor fi alb și negru. Prețul telefonului nu a fost încă publicat.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Gmail

Fără să ne dăm seama, dezvoltăm noi și noi dependențe, care intră ulterior în obiceiurile noastre zilnice, și aproape că...

Închide