IOT – Internet of Things

internet-of-thingsIOT – Internet of Things este un concept inventat de noi prin care putem explica comunicarea dispozitivelor mai puțin tehnologizate din casele noastre. De exemplu există mașini de spălat, cuptoare cu microunde, plite chiar ce pot fi conectate la internet și implicit la aplicații mobile. Este un concept care are la bază comunicarea dintre dispozitive pentru îmbunătățirea ideilor de automatizare, eficiență și nu în ultimul rând, timp de răspuns.

IOT nu este totuși un concept nou, nu este o noutate. Internet of Things și-a primit numele abia în 1999, iar prima dată a prins viață în anii 80, când un grup de studenți la o universitate din Statele Unite a reușit să conecteze la internet un automat de doze de sucuri. Astfel, aceștia puteau să vadă de la distanță dacă aparatul este funcțional, putând de asemenea să oprească aparatul de la calculatoarele lor.  Acesta a fost primul exemplu al implementării IOT și da, datează din urmă cu peste 30 de ani.

Chiar dacă am avansat destul de mult față de anii 80 din punct de vedere tehnologic, în ziua de azi, IOT este destul de limitat. Pentru cei care nu prea au habar ce înseamnă, cu siguranță este acel „ceva” care trece neobservat și este considerat neinteresant. Vestea bună este că IOT se dezvoltă, încet dar se dezvoltă pe foarte multe planuri. Vom discuta în cele ce urmează despre modul în care IOT influențează industria automobilistică și propriile case.

IOT în lumea auto

În ziua de azi, mașinile au senzori peste senzori. Unii îți citesc presiunea din pneuri, alții îți monitorizează consumul, alții monitorizează presiunea și temperatura uleiului. Ce-i mai interesant, este că există deja unele mașini precum Tesla, care periodic primesc update-uri de soft ce aduc funcții noi. Este un concept foarte bun pentru că permite producătorilor de mașini să-și îmbunătățească modelele chiar și după ce acestea sunt cumpărate.tesla

IOT în casele noastre

IOT încearcă să securizeze casele noastre și să le aducă un plus de confort. Astfel, în ziua de azi poți să supraveghezi locuința de la depărtare prin intermediul telefonului mobil, poți să deschizi sau să închizi ușa de la intrare la fel, prin intermediul aplicațiilor Android sau iSO, poți avea chiar acces la sistemul de climatizare astfel încât să îl pornești în momentul în care ești pe cale să ajungi acasă.

Ei bine, pentru studenții despre care discutam mai devreme, exemplele de mai sus ar fi părut desprinse dintr-un film SF, însă în ziua de azi sunt niște lucruri cât se poate de reale. Și partea bună este că acesta este doar începutul IOT, chiar dacă încă este nevoie de intervenția noastră pentru a comanda. Pe viitor, sunt sigur că tot mai multe obiecte vor putea să comunice între ele astfel încât să poată lua decizii singure, fără a mai fi necesară intervenția din exterior.

 

 

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Thunderblot
Thunderbolt

În vremuri demult apuse, Thunderbolt era disponibil doar pentru amatorii MAC OS. Adevărul este că acest standard a fost dezvoltat...

Închide