Istoria memoriei de stocare

Stocarea datelor în calculatoare a evoluat destul de mult pentru că de la an la an, capacitatea hard disk-urilor se tot mărește constant. Dacă în urmă cu 15 ani cel mai mare hard disk pe care-l puteai cumpăra era unul de 80 GB, în ziua de azi există medii de stocare de 100 de ori mai mari. Dar când a început fenomenul acesta al stocării datelor pe un mediu?

Ei bine, totul se leagă de foarte bătrânele cartele perforare (anii 1800). Găurile de pe cartelele perforate corespund cu instrucțiuni, folosite pentru a automatiza pianele de exemplu sau pentru a da startul calculatoarelor timpurii. Pe la finalul anilor 1800, începutul anilor 1900, se foloseau mașinării cu cartele cu ajutorul cărora se calculau numele mari. Totuși cartelele perforate nu conțin prea multe date, având o capacitate de stocare de 1/10 kb, o zecime de kilobyte. Mai târziu, aceste cartele perforate au început să piardă teren în fața stocării pe casete magnetice, dar asta nu înseamnă că hard disk-ul a fost succesorul direct al cartelelor perforate. Cu mult înainte de hard diskuri, a fost memoria stocată pe cilindrii.

Cartele perforate

Cartele perforate

Memoria pe cilindrii avea capete de citire dar nu funcționa asemenea unui hard disk. Practic acolo capul de citire stă pe loc în timp ce tamburul este cel care își schimbă poziția. Chiar dacă acești tamburi puteau stoca mult mai multe date față de o cartelă perforată, capacitatea lor era destul de mică comparativ cu standardele moderne, câțiva kb fiecare.

Memoria pe tamburi

Memoria pe tamburi

Această memorie pe tamburi era foarte populară până prin anii 1950, când a apărut caseta magnetică. Casetele magnetice sunt folosite și în ziua de azi pentru stocarea datelor, având însă un timp de acces destul ridicat, trebuie efectiv derulate asemenea unei casete audio în momentul în care se caută datele.

Ideea de hard disk a apărut pentru prima dată în acele calculatoare imense construite de IBM, în 1956. Acest hard disk deși avea peste 50 de platane, putea reține DOAR 5 MB. După ce IBM a conceput hard disk-ul cu un cap de citire/platan, lucrurile au fost foarte simple.

Primul Hard Disk

Primul Hard Disk

Dar totuși, nu a existat ideea de memorie de stocare portabilă până la apariția celebrei dischete floppy, în 1971 și chiar dacă folosea benzi magnetice pentru stocare, dimensiunile mici și greutatea redusă i-a adus succesul. Puteau să transporte fișiere mici necesare vremurilor respective. Primele dischete floppy aveau dimensiunea de 8 inci și puteau reține doar 80 kb de date. Treptat, capacitatea de stocare a crescut și dimensiunile s-au redus, urmând să iasă în evidență discheta de 1.44 MB, de 3.5 inci.Floppy_disk_2009_G1

Totuși, chiar dacă aceste dischete au tras cu dinții să rămână pe piață, CD-urile și stick-urile de memorie USB aveau să le îngroape pentru totdeauna. Aveau capacitate de stocare mult mai mare și prețuri mult mai mici. Chiar dacă memoria flash a fost concepută în anii 1980 și a durat mult și bine până ca ceasta să iasă la rampă, a reușit în cele din urmă nu doar să scoată din joc dischetele floppy, dar au reușit să îngroape și ideea de CD/DVD.

Astăzi, stick-urile USB, SSD-urile și cardurile de memorie predomină piața pentru că nu se bazează pe componente mobile care să le întârzie. Tranzistorii din componența acestora sunt din ce în ce mai mici, fapt pentru care astăzi avem SSD-uri cu capacități de peste 1 TB, carduri de memorie ce pot stoca până la 512 GB, și stick-uri de memorie USB de peste 1 TB.

Cartelă perforată

Cartelă perforată

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
parolele
Cum reușesc unii să fure parolele?

Parolele sunt o problemă destul de mare în ziua de azi pentru că foarte multă lume se trezește cu conturile...

Închide