LaVie X

Comparația între laptop-uri și desktop-uri este încă un subiect dezbătut de cunoscătorii IT. Însă noutatea în materie de analize pro și contra este comparația între calculatoarele portabile. Dacă ne referim la aspectul practic al transportării unui astfel de gadget, vom ajunge probabil la concluzia că cel mai eficient produs de pe piață ar fi un ultrabook. Desigur, și notebook-urile sunt eficiente în felul lor, datorită dimensiunilor mici pe care le au, însă ultrabook-urile beneficiază de avantajul unui display mai mare, necesar pentru mulți dintre utilizatori.

Și, pentru că orice record există doar pentru a fi doborât, compania japoneză NEC se pregătește să lanseze pe piață cel mai subțire ultrabook din lume – LaVie X. Cu o grosime de 12.8 mm și o diagonală de 15.6 inchi, la o rezoluție de 1920 x 1080 pixeli, LaVie X este și cel mare ultrabook de pe piață.

Laptop-ul beneficiază de un procesor Intel Core i7, 4 GB RAM și un SSD de 256 GB. Conectivitatea este asigurată de USB-uri 3.0, HDMI, slot SDXC, Wi-Fi b/g/n și Bluetooth 4.0. Ultrabook-ul vine încorporat cu sistemul de operare Windows 8.

Data de lansare a produsului se preconizează a fi 27 decembrie, dar prețul pe care doritorii vor trebui să-l scoată din buzunar pentru achiziționarea lui LaVie X nu a fost încă anunțat.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
So.cl

Rețelele de socializare reprezintă cea mai populară modalitate a ultimilor ani de a relaționa cu cei din jurul nostru. Fie...

Închide