Review Dell Latitude E6330

Dell Latitude E6330 este una dintre cele mai portabile soluții existente în acest moment pe piața second hand pe care o pot recomanda. Am apreciat întotdeauna laptopurile de maxim 14 inci folosite în zona de business pentru că-ți oferă mobilitatea de care ai nevoie indiferent că jobul pe care-l ai este unul de birou sau de teren.

Laptopurile de 15.6 inci sunt destul de greu de transportat chiar și cu mașina și din păcate nu au nici o autonomie extraordinară, cu cât sunt mai mari ca dimensiune cu atât sunt mai mari consumatoare de energie, motiv pentru care consider laptopurile de 13.3 sau 14 inci perfecte pentru mediul business.

Astăzi vom discuta despre Dell Latitude E6330, un laptop de 13.3 inci ce poate fi cumpărat second hand cu 1400 RON de pe diabloscomputer.ro. Cu siguranță nu veți putea cumpăra nimic asemănător cu 1400 RON nou, dar nu cred că este nevoie să mai scot în evidență treaba asta, am mai comparat aici puterea laptopurilor noi cu puterea laptopurilor vechi, piața second hand cu piața low entry.

Am ales pentru review acest laptop întrucât are o configurație foarte bună, modernă, capabilă să depășească orice laptop nou din sfera 1200-1500 RON. Procesorul este un Intel Core i5 la 2.7 GHz cu 3 MB Cache, ajutat de 4 GB DDR3. Ce mi-a sărit în ochi a fost acel SSD de 128 GB care cu siguranță va oferi o cu totul altă experiență de utilizare. Știm cu toții faptului că un SSD este mult, mult mai rapid față de un hard disk mecanic.

Placa video este una integrată, Intel HD 4000 și este suficient de puternică pentru taskuri de birou elementare dar și pentru YouTube sau filme. Din păcate, neavând o placă video dedicată, nu pot recomanda acest Dell Latitude E6330 celor care doresc să se joace. Nu este un laptop pentru gaming, ci unul destinat muncii office și celor care au nevoie de mobilitate. Display-ul este un LED de 13.3 inci și are o rezoluție destul de bună, respectiv 1366×768 pixeli. Luminozitatea este una sub medie din păcate (174cd/m2) dar acest lucru nu vă va afecta prea mult dat fiind faptul că oricum nu veți folosi acest laptop în stradă sau ceva de genul. În birou nu veți avea probleme.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Calitatea de construcție Dell Latitude E6330

Calitatea de construcție este una foarte bună. De fapt, este ceva destul de normal, așa ne-a obișnuit Dell de ani de zile. Aspectul acestui E6330 nu diferă foarte mult de cel al predecesorului său, E6320, dar asta nu înseamnă că Dell a renunțat la a mai folosi o combinație de 3 metale în construcția acestui laptop. Este vorba despre aliaj de magneziu, aliaj de aluminiu și magneziu, care acoperă baza. Astfel, după cum vă puteți da seama, laptopul este unul foarte solid și pare foarte rezistent, la fel de rezistent precum acel Fujitsu Lifebook S752 despre care am discutat mai devreme. În linii mari, calitatea de construcție a acestui Dell Latitude E6330 este una foarte bună, chiar nu ai de ce să te plângi oricât ai căuta nod în papură. Este un laptop care va rezista excelent la uzură.

Conectivitate Dell Latitude E6330

Fiind vorba despre un laptop de generație oarecum mai nouă, avem doar porturi USB 3.0, două la număr. Eternul port VGA stă strașnic de pază pe lateral stânga alături de jack-ul audio. Pe partea din spate există portul LAN, și portul HDMI. De asemenea, există și un port eSATA în cazul în care mai folosește cineva așa ceva.

La internet, laptopul poate fi conectat prin intermediul portului LAN Gigabit cât și prin intermediul Wi-Fi, folosind o placă wireless Intel  Centrino Ultimate-N 6300 AGN (a/g/n).

Despre tastatura Dell Latitude E6330

Trebuie precizat că este genul de laptop ideal pentru cei neîndemânatici, întrucât tastatura este rezistentă la lichide vărsate. Mare atenție, nu este rezistentă la apă așa că nu încercați să spălați tastatura, va rezista doar la sucuri vărsate, maxim un pahar.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Temperaturi Dell Latitude E6330

Temperaturile sunt destul de bune, mai ales în momentul în care laptopul este pus la treabă. Nu este genul de mașină care să vă facă probleme legate de temperatură. În momentul în care nu este forjat, laptopul stă în 32-33 de grade Celsius, urcând până la 37-41 de grade în timpul în care este pus serios la treabă. Am văzut alte laptopuri mult mai dezastruoase din punct de vedere al temperaturilor.

Concluzie Dell Latitude E6330

Acest laptop este destinat în principal celor care au nevoie de mobilitate. Este destul de puternic și calitatea de construcție este una foarte bună. Ca de obicei, Dell nu a făcut rabat la calitate. Este de asemenea perfect pentru cei care au nevoie de un laptop pentru lucrul în mașină ori pe la cafenele, întrucât dimensiunea redusă va fi perfectă pentru asemenea sarcini.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
serverele proxy
Despre Serverele PROXY

Cei care au câțiva ani la activ de navigat pe internet cu siguranță au auzit despre serverele Proxy, însă din...

Închide