Review Lenovo ThinkPad T440 – redefinește conceptul de ultrabook

Foarte puține familii de laptop-uri se pot mândri cu o lungă istorie precum cea pe care o are seria ThinkPad T de la Lenovo. Modelul ThinkPad T440 marchează o schimbare destul de radicală asupra familiei din care face parte, Lenovo redesenând aproape de la 0 carcasa, păstrând însă elementele de design specifice seriei, de exemplu logo-ul ThinkPad de pe capac și palm rest, butonul de power rotund dar și layout-ul clasic al tastaturii.

Construcție

In ceea ce privește construcția, laptopul Lenovo ThinkPad T440 se încadrează perfect în categoria ultrabook-urilor, având o greutate de 1.72 kg și 2 cm în cel mai gros punct. In rest, carcasa este incredibil de solidă, sașiul este realizat integral din aliaj de magneziu și fibră de carbon, iar aspectul nu trădează deloc categoria din care face parte, adică cea de business.

După cum spuneam, tastatura păstrează un layout clasic, cu taste bine definite și ușor rotunjite. Experiența de tastare este una plăcută, palm restul ofertă o poziție de scris foarte confortabile iar prezența point stick-ului este nelipsită.

Lenovo ThinkPad T440 - tastatura si point stick

Lenovo ThinkPad T440 – tastatura si point stick

Touchpad-ul este dintr-o singură bucată, suprafața acestuia este neașteptat de mare, răspunde extrem de bine la comenzi însă necesită puțin timp pentru acomodare deoarece se apasă cu totul în jos.

Configurație

Ecranul are suprafața mată, diagonala de 14 inch și rulează la o rezoluție nativa de 1600 x 900 pixeli. Panoul este TN cu iluminare LED backlight, culorile redate și contrastul sunt foarte bune însă la capitolul unghiuri de vizualizare se putea ceva mai bine.

Sub carcasă regăsim o configurație bazată pe un procesor Intel Core i5-4300U, cu 2 nuclee și 4 thread-uri, capabil să urce la frecvente de lucru de 2,49 GHz, 8 GB memorie RAM DDR3L (4 GB dintre aceștia fiind lipiți direct pe placa de bază) și un SSD de 128 GB cu viteze de lucru extrem de bune.

placa de baza lenovo thinkpad t440

placa de baza lenovo thinkpad t440

De asemenea, configurația permite upgrade-ul destul de ușor prin schimbarea memoriei ram, suportând maxim 12 GB RAM dar și adăugarea a încă unui SSD sau hard disk de 2.5 inch.

Conectivitate și porturi

In ceea ce privește restul dotărilor, T440 dispune de wireless in standard b/g/n, Bluetooth 4.0, modul pentru date 3G, cititor de amprente, un senzor pentru geo-localizare și webcam HD cu microfoane în digital dual array.

Pe laterala din stânga regăsim mufa pentru alimentare, un mini DisplayPort si un port USB 3.0

Lenovo ThinkPad T440 - laterala stanga

Lenovo ThinkPad T440 – laterala stânga

Pe laterala din dreapta un combojack de 3,5 mm pentru căști și microfon, cititor pentru carduri SD, slotul pentru cartele SIM, un USB 3.0, portul LAN Gigabit și o mufă VGA.

 

Lenovo ThinkPad T440 - laterala dreapta

Lenovo ThinkPad T440 – laterala dreapta

La prima vedere bateria de 24 Wh pare destul de anemică, în special raportat la dimensiunile fizice ale acesteia. T440 vine însă cu o mică surpriză, este dotat de fapt cu două astfel de baterii, doar una dintre ele fiind detașabilă însă timp ce a două este ascunsă la interior. Autonomia din testele noastre este de circa 5 ore, în condiții de utilizare continuă, însă poate creste chiar și la 8 ore de utilizare moderată.

Lenovo ThinkPad T440 - baterie

Lenovo ThinkPad T440 – baterie

Scurta nostră prezentare asupra lui Lenovo Thinkpad T440 se oprește aici, însă nu înainte de a menționa că seria cuprinde și modelele T440s, ultrabook cu o configurație similară și carcasă aproape identică, dar și T440P, un fel de frate mai mare și mult mai puternic despre care vom vorbi cu alta ocazie.

Lenovo ThinkPad T440 poate fi achiziționat din site-ul nostru, în categoria de laptopuri second hand i5, unde regăsiți și alte modele. De asemenea, vă așteptam în unul din showroom-urile noastre, în zona Brâncoveanu, strada Râul Mara, numărul 1A, sau în zona Obor, strada Luncșoara, numărul 6C, pentru a vedea produsele disponibile.

De asemenea, ne găsiți pe de FacebookYoutubeGoogle+LinkedIn și Instagram!

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Elitebook 820 G1 - vedere generala
HP Elitebook 820 G1 – mic, elegant și foarte dotat

Ultraportabil de business, cu o autonomie de până la 12 ore, performanțe bune și securitate sporită, acestea sunt promisiunile pe...

Închide