Tot auzim de headset VR, dar știm de fapt cum a apărut și cum funcționează?

Cu siguranță realitatea virtuală poate să fie un refugiu pentru cei care caută să scape pentru timp de câteva ore de viața de zi cu zi, destul de copleșitoare. Dar totuși, cum a apărut acest concept de realitate virtuală și mai ales de ce a prins atât de bine la public? Ei bine, realitatea virtuală e printre noi de zeci de ani dar în ultima vreme, din cauza unor headset-uri VR precum Oculus Rift sau HTC Vive, conceptul de imersiune într-o altă realitate a început să prindă culoare.

Istoria realității virtuale

SENSORAMA 2

SENSORAMA

Deși conceptul de a lega un headset VR la un calculator modern abia începe să prindă contur, oamenii și-au băgat nasul în realitatea virtuală de mai bine de 40 de ani.

În 1962 apare SENSORAMA, un aparat cât un dulap în care îți băgai la propriu capul pentru a vedea realitatea virtuală. Câțiva ani mai târziu, un headset cu denumire grea The Sword of Damocles, a ieșit la rampă. Numele acestui headset venea bineînțeles de la greutate. Era atât de greu întrucât era nevoie să fie prins în tavan cu lanțuri asemenea unui candelabru. Deși nu putea să afișeze de cât o grafică primitivă, The Sword of Damocles este primul headset autentic VR din lume.

vHFR.sword_of_damocles_jpg

Sword Of Damocles

Realitatea virtuală în jocuri nu și-a făcut apariția de cât prin anii 1980, când au început să apară jocuri arcade precum Battlezone ce puteau fi jucate 3D prin intermediul unui periscop. De asemenea, Sega Mastersystem este prima consolă care a avut niște ochelari 3D pe piață în acea perioadă.

battlezone

Sega Mastersystem

În 1995 apare Nintendo Virtual Boy, prima consolă vândută special pentru aceste funcții 3D. Cu toate acestea, grafica primitivă, monocromă, alături de dificultatea în utilizare, au făcut acest headset să fie considerat cea mai mare aiureală scoasă de Nintendo vreodată.

nintendo virtual boy

Nintendo Virtual Boy

Cum funcționează un headset VR

Headset-ul VR modern afișează două imagini ușor diferite fiecăruia dintre cei doi ochi. Prin acest mod, păcălește creierul și îl face să creadă că acea imagine 2D este de fapt 3D. Acest principiu se numește stereoscopie și este similar cu modul de funcționare a consolei de buzunar Nintendo 3DS.

Pentru a îmbunătăți nivelul de imersiune al utilizatorului, un headset VR folosește lentile speciale pentru a mări câmpul vizual alături de pixeli cu timp de răspuns foarte mic astfel încât să reducă motion blur-ul. Spre deosebire de un monitor care rulează la 60 Hz, un headset VR trebuie musai să ruleze la 90 Hz, altfel apar problemele legate de senzația de greață cauzată de mișcare. Bineînțeles din cauza frame rate-ului foarte ridicat și rezoluțiilor mult peste 1080p folosite de aceste headset-uri VR, clar e nevoie și de un PC foarte performant.

Oculus Rift

Oculus Rift

Pe lângă grafică foarte avansată, un headset VR mai are o mulțime de alte componente precum accelerometru, giroscop, cu ajutorul cărora dispozitivul calculează direcția în care miști capul. Astfel, ceea ce vezi în stânga și în dreapta ta prin intermediul unui headset VR se va schimba continuu.

Ei bine, după cum vă puteți da seama, aceste headset-uri VR nu sunt ieftine deloc. Din fericire, există soluții „compatibile” care vin drept alternative  la sutele de dolari cu care sunt vândute Rift sau Vive.

Google Cardboard este una dintre aceste soluții, ce conține de fapt niște lentile primitive + o cutie de carton  în care bagi telefonul tău mobil. Deja există câteva aplicații destul de populare pentru Google Cardboard ce-ți pot aduce destul de multă distracție în cazul în care nu ai bani pentru un headset VR scump și un PC foarte performant.

Google Cardboard

Google Cardboard

Deși în prezent această tehnologie VR pare să facă abia primii pași, sunt sigur că este capabilă să schimbe la 180 de grade modul în care ne jucăm pe calculatoare sau privim filmele. Imaginați-vă cum ar fi să priviți un film în care sunteți de fapt parte componentă, să îl priviți nu drept ca spectacol, ci prin ochii actorilor…

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
casti gaming
Căști gaming. Ce aduc în plus față de niște căști normale?

Atunci când spui gaming, spui placă video, procesor, monitor, mouse, tastatură, mai puțin căști. Cu toate acestea, există un sector...

Închide