Allview P6 Stony

„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele…”, zicea Ion Creangă în minunatele lui ”Amintiri din copilărie”.

Ascultând această poveste, sub formă de teatru radiofonic, mi-am adus aminte de vremurile când eram copil. De timpurile acelea când nu aveai mare lucru, dar era mare lucru să ai ceva. Dacă îndrăznesc să fac o comparație cu ceea ce se întâmplă astăzi, s-ar putea ca ecuația să-mi dea multe erori de adaptare la prezent.

Ce însemna acum 20 de ani să ai un telefon? Fie el și cu rotița aceea zgomotoasă, de odinioară, de care toți râdem acum, uitând ce mândri eram atunci, având la îndemână un astfel de instrument de comunicare.

Acum însă, nici măcar numele nu mai sunt aceleași. De la prețiosul telefon am avansat către mobil, lăsându-l nu după mult timp, și pe acesta, în urmă. Secolul 21 ne-a adus nu doar teama de un posibil sfârșit al lumii, ci și prețioasele gadget-uri intitulate smartphone-uri.

E drept că, printre atâția coloși în domeniu, e cam greu să-ți faci loc. Însă românul, în materie de știință și tehnologie, are locul lui bine păstrat, iar cei de la Allview ne dovedesc asta prin noul smartphone Dual SIM lansat pe piață. P6 Stony este un produs românesc, deloc ieftin și cu performanțe de invidiat. Sistemul de operare al smartphone-ului este Android 4.0.4 Ice Cream Sandwich. Display-ul de 4.65 inchi este suficient de mare, încât să ne putem bucura de interfața grafică Berry. Rezoluția este de 1280 x 720 pixeli, ceea ce conferă calitate și claritate.

O descriere completă privind caracteristicile lui P6 Stony puteți găsi intrând pe site-ul oficial al producătorului.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Un Black Friday românesc

Cine nu experimentează, nu poate înțelege cu adevărat. Poveștile, fie ele reale, rămân doar povești. Iar experiența proprie este cea...

Închide