Alcatel One Touch Idol X

alcatel_one_touch_idol_xAtunci când vorbim de industria telefoanelor mobile inteligente, lansările de noi produse sunt ceva la ordinea zilei. Deși pare dificil să aduci pe piață noutăți care să impresioneze un public deja obișnuit cu standardele înalte, iată că cei de la Alcatel par să reușească acest lucru. O nouă lansare, anunțată încă din luna februarie, și preconizată pentru luna iulie a anului în curs, este preocuparea principală a dezvoltatorilor de la Alcatel. One Touch Idol X este numele viitorului telefon pregătit de compania franco-americană pentru a lua fața competitorilor de la Samsung și Apple.

Noul smartphone va avea dimensiuni de 140.4 x 67.5 x 6.9 mm, un display de 5 inchi și o  rezoluție de 1080 x 1920 pixeli. De asemenea, ecranul telefonului va dispune de o folie de sticlă rezistentă la zgârieturi. La dotările tehnice telefonul se încadrează în partea de top a acestei industrii, având o memorie internă de 16 GB, memorie RAM de 2 GB și până la 32 GB disponibili prin intermediul unui card microSD. Sistemul de operare cu care One Touch Idol X va rula este Android 4.2.1 Jelly Bean, având un procesor Quad-Core de 1.5 GHz. Conectivitatea se va realiza prin Wi-Fi și Bluetooth 4.0.

Camera foto principală va dispune de 13 MP, cu auto-focus și flash LED, în timp ce camera secundară va atinge 2.1 MP. Culorile puse la dispoziție de către cei de la Alcatel pentru modelul One Touch Idol X sunt albastru, roșu, galben și negru. Prețul telefonului nu a fost încă făcut public.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Pixabay

Unitatea este un deziderat al oricărei comunități, indiferent de forma sa de organizare, de numărul de membri sau de țara...

Închide