Samsung Galaxy Note 3

samsung_galaxy_note_3Globalizarea, pe lângă aspectele ei mai puțin fericite, are și o mulțime de avantaje. Iar secolul 21 are grijă să ni le pună la dispoziție ori de câte ori avem nevoie de ele. Unul dintre marile bonusuri de care are parte omul modern este accesul la tehnologie. Cele mai proaspete invenții, indiferent pe ce loc al mapamondului își au originile, ajung în mâinile oricărui locuitor al Terrei, în intervale extrem de scurte.

Așa se întâmplă și cu produsele Samsung, ale căror rădăcini se află tocmai în Coreea de Sud. Deși nu a fost încă lansat, noul Galaxy Note 3 ocupă deja mințile pasionaților de smartphone-uri din întreaga lume. Având dimensiuni de 151 x 79 x 8 milimetri și o greutate estimată de 168 de grame, noul model Samsung va beneficia de un ecran Super AMOLED de 5.7 inchi, ce va avea o rezoluție de 1920 x 1080 pixeli.

Rețele de conectivitate ce vor fi disponibile pentru noul Galaxy Note 3 sunt 2G, 3G, 4G, Wi-Fi și Bluetooth 4.0. Transferul de date va fi și el posibil cu ajutorul tehnologiilor GPRS și NFC. Memoria RAM va avea 3GB, în timp ce memoria internă a telefonului va fi disponibilă în mai multe versiuni – 16 GB, 32 GB sau 64 GB. Indiferent de opțiunea aleasă, utilizatorul va putea să-și upgradeze spațiul de stocare cu până la 32 GB, prin intermediul unui card microSD. Sistemul de operare este cel clasic folosit de Samsung pentru modelul Galaxy, și anume Android. Versiunea disponibilă pentru Note 3 este cea mai recentă – Jelly Bean 4.3. Procesorul noului smartphone marca Samsung va fi ales în funcție de preferințele fiecărui cumpărător. Cele trei opțiuni sunt Quad-Core Krait 400 de 2.3 GHz, Quad-Core Cortex-A15 de 1.9 GHz și Quad-Core Cortex-A7 de 1.3 GHz. Chipset-ul va avea și el două versiuni disponibile: Qualcomm Snapdragon 800 și Exynos 5420.

Partea de fotografie va fi susținută de cele două camere – una principală, de 13 MP, prevăzută cu funcție Dual Shot, și una frontală, de 2 MP.

Samsung Galaxy Note 3 va putea fi achiziționat în versiunile de culoare alb și negru. Prețul smartphone-ului nu a fost încă publicat.

One Response

  1. leeq 15/01/2014

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Vplay

Nu tot ce poartă semnătura americanilor este neapărat de cea mai bună calitate. În domeniul Internetului însă, se pare că...

Închide