Asus Zenfone 5

asus_zenfone_5Varietatea nu este un termen tocmai necunoscut producătorilor din domeniul telecomunicațiilor. Aceștia sunt în permanență în priză, atunci când vine vorba de vreo nouă tehnologie pe care ar putea să o implementeze dispozitivelor la care lucrează cu atâta pasiune. De aici poate și numărul mare de gadget-uri lansate în ultimii ani. Printre cele mai prolifice țări, în domeniul industriei telecomunicațiilor, se numără și Taiwan-ul, cu cele trei mari brand-uri ale sale: Acer, Asus și HTC. Astfel, în cazul acestor trei companii nu este vorba doar de o competiție la nivel mondial, ci și de una pe plan național.

Cei de la Asus se află în pregătiri pentru lansarea unui nou smartphone, pe numele său Zenfone 5. Prevăzut a fi conectat la rețelele 2G, 3G, Wi-Fi și Bluetooth 4.0, telefonul va fi putea fi folosit ca Dual SIM. Anunțat încă din luna ianuarie a acestui an, noul model Asus a fost proiectat la dimensiunile de 148.2 x 72.8 x 5.5 milimetri, urmând să aibă o greutate de 140 de grame. Ecranul capacitiv multitouch IPS va avea un diametru de 5 inchi și o rezoluție de 720 x 1280 pixeli. Transferul de date, în cazul lui Zenfone 5, va putea fi realizat cu ajutorul tehnologiilor GPRS și EDGE.

Sistemul de operare al noului smartphone Asus va fi Android 4.3 Jelly Bean, acesta având opțiunea de upgrade până la versiunea 4.4.2 KitKat. Procesorul Dual Core, de 2 GHz, va dispune de un chipset Intel Atom Z2580. Memoriei RAM de 1 GB, i se vor alătura cei 4 GB ai memoriei interne. Prin intermediul unui card microSD, spațiul de stocare va putea fi suplimentat cu până la 32 GB.

La capitolul foto, Zenfone 5 va fi dotat cu două camere: una de 8 MP, ce va oferi o calitate maximă a fotografiilor de 3264 x 2448 pixeli, iar cealaltă de 2 MP. Placa video va fi de tipul PowerVR SGX544MP2.

Culorile în care va fi disponibil viitorul Asus Zenfone 5 vor fi alb, negru, roșu, albastru și auriu. Prețul dispozitivului nu a fost încă publicat.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
ReverbNation

Statutul de artist aduce cu sine nu doar beneficii, ci și multe bătăi de cap. Disponibilitatea permanentă de care trebuie...

Închide