MailChimp

mail_chimpZi de zi apar noi modalități de a-i informa pe cumpărători cu privire la produsele nou lansate sau la ofertele de tot soiul, care ne iau ochii fie prin utilitatea lor, fie prin felul cum arată, fie prin costurile foarte mici. Mai toate companiile care se respectă își fidelizează cumpărătorii printr-o suită de oferte, care nu-i pot informa pe clienții devotați altfel decât prin newslettere.

Există o multitudine de opțiuni sau servicii care se ocupă cu partea de intermediere online dintre firmă și client. Una dintre platformele care are care principală activitatea trimiterea de newslettere este MailChimp. Parțial gratuit, serviciul permite introducerea a până la 2000 de adrese de mail diferite, către care poate fi expediat un newsletter. Cei a căror listă de clienți depășește cu mult numărul mai sus amintit pot să apeleze la unul dintre pachetele oferite de MailChimp și să obțină, contra-cost, un număr nelimitat de e-mail-uri pe care le pot trimite, către un număr nelimitat de persoane.

Avantajul utilizării MailChimp este acela că nu trebuie să fii neapărat web designer de profesie, pentru a reuși să trimiți un newsletter de calitate. Există o mulțime de template-uri ”de-a gata”, pe care le putem stiliza după bunul plac sau după nevoile pe care le avem, astfel încât informația care ajunge la clienți să fie una clară și atractivă, din punct de vedere vizual.

Crearea unui cont pe MailChimp este gratuită și se poate face de aici.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Skype

Comunicarea este liantul care îi unește pe oameni, indiferent dacă modul de apropiere al acestora se realizează într-o formă fizică,...

Închide