Motorola RAZR D3

motorola_razrd3Tiparele modernității au niște niște reguli clare, care trebuie respectate de toată lumea, astfel încât întreg circuitul să fie funcțional. Progresul este o opțiune obligatorie, pentru cei care doresc să performeze în ziua de azi. Cei mai conștienți de aceste norme sunt companiile din domeniul tehnologic, și în special producătării de tablete și telefoane mobile inteligente, ale căror performanțe uimesc de fiecare dată.

Motorola este una dintre companiile care nu a dat înapoi din cauza afluenței atât de copleșitoare a produselor Samsung și Apple, ci din contră. S-au raliat și ei timpurilor în care trăim și tocmai ce au lansat un nou model de smartphone, pe numele său RAZR 3. Dotările tehnice se încadrează oarecum în normele obișnuite ale unui smarphone performant. Dimensiunile telefonului sunt de 119.3 x 59.8 x 9.8 milimetri, având o greutate de 120 de grame. Memoria RAM este de 1 GB, iar cea internă de 4 GB, cu posibilitatea extinderii până la 32 GB, prin intermediul unui card microSD. Sistemul de operare Android 4.1 Jelly Bean are în spatele său un procesor Dual-Core de 1.2 GHz.

Ecranul smartphone-ului, cu un display de 4 inchi și o rezoluție de 480 x 800 pixeli, benefiază de o protecție specială, dată de Gorilla Glass, un strat de sticlă conceput pentru a proteja telefonul de eventualele zgârieturi. Conectivitatea se realizează prin Wi-Fi și Bluetooth 4.0. Partea de fotografie, un capitol de multe ori important pentru consumatorii de smartphone-uri, este la standarde destul de ridicate, cu cei 8 MP ai camerei principale și 1.2 MP, pentru camera secundară.

Disponibil în variantele de culoare alb și negru, prețul lui Motorola RAZR D3 este de 250 de euro.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
MediaFire

Spațiul, chiar și în lumea virtuală, unde totul pare neliminat, are granițele sale. Probabil că fiecare dintre noi a avut,...

Închide