Downvids

down_vidsOrice fel de dependență, indiferent cât de agreabilă ni s-ar părea, implică măcar o fărâmă de risc. Pentru că, oricât am încerca să ne justificăm, în fața celor din jur sau chiar în fața propriei persoane, trebuie să recunoaștem că libertatea noastră este oarecum îngrădită de propria lipsă de autonomie, față de un obiect, o stare sau o persoană.

Poate cea mai ”populară” dintre obsesiile internauților este mult lăudatul Facebook. Cu multe plusuri, dar și cu suficiente puncte minus, celebra rețea socială pare să ne fi invadat viețile mai mult decât ar fi fost cazul. Puțini sunt aceia care, deschizând calculatorul, nu sunt ademeniți de tentația like-urilor sau a noutăților, când vine vorba de cronologiile prietenilor. Dacă însă ne recunoaștem slăbiciunea, trebuie să încercăm să profităm cumva de pe urma ei. Din multele lucruri inutile care asaltează Facebook-ul în fiecare zi sunt câteva pe gustul nostru, o parte pe care le putem vedea o singură dată, ca să ne săturăm de ele, iar o altă parte pe care ne-am dori să le revedem, ori de câte ori simțim nevoia. Dacă fotografiile sunt ușor de descărcat, cu videoclipurile lucrurile stau un pic altfel.

Cei de la Facebook nu au prevăzut încă un buton de descărcare al videoclipurilor, ceea ce reprezintă un oarecare inconvenient pentru unii utilizatori, care nu sunt într-atât de familiarizați cu Internetul, pentru a găsi totuși o soluție acestei probleme. Tuturor acestora, și nu numai lor, le recomandăm folosirea platformei Downvids. Extrem de intuitivă, aceasta poate fi folosită atât pentru descărcarea clipurilor de pe Facebook, cât și a celor încărcate pe YouTube, de către alți internauți. Tot ce avem de făcut este să introducem URL-ul videoclipului, să apăsăm butonul de Download, iar odată generat videoclipul să îl salvăm pe propriul calculator.

Cei care doresc să descarce gratuit videoclipuri de pe Facebook, prin intermediul Downvids, pot accesa platforma de aici.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Nokia Lumia 525

Pasionații de high-tech sunt, cu siguranță, printre cei mai nerăbdători cumpărători, dacă ne referim la luna decembrie, supranumită și ”luna...

Închide