Huawei Ascend G740

huawei_ascend_g740Sfârșitul de an nu vine doar cu foarte multe reduceri, ci și cu o mulțime de lansări, care mai de care mai interesante, în sfera IT. În special producătorii asiatici sunt în foarte mare vervă, anunțând pentru această lună o suită de lansări, fie că ne referim la smartphone-uri, tablete sau desktop-uri.

Chinezii de la Huawei s-au raliat și ei acestui curent și au scos recent pe piață un nou model – Ascend G740. Dispunând de rețelele de conectivitate 2G, 3G, 4G, Wi-Fi și Bluetooth 4.0, telefonul are dimensiuni de 139.5 x 71.5 x 9.3 milimetri și o greutate de 150 de grame. Ecranul de 5 inchi beneficiază de opțiunea multitouch și are o rezoluție de 720 x 1280 pixeli. Transferul de date, în cazul lui Ascend G740, este asigurat de prezența tehnologiilor GPRS și EDGE. Memoria RAM are 1 GB, iar capacitatea de stocare, de 8 GB, poate fi suplimentată, prin intermediul unui card microSD, cu până la 32 GB.

Sistemul de operare al noului model Huawei este Android 4.2.1 Jelly Bean, iar procesorul Dual Core de 1.2 GHz este dotat cu un chipset Qualcomm MSM8930 Snapdragon 400. La capitolul foto, telefonul dispune de două camere: una de 8 MP, care oferă o rezoluție maximă a fotografiilor de 3264 x 2448 pixeli, iar cealaltă de 1 MP.

Opțiunile de culoare pentru Huawei Ascend G740 sunt alb și negru, iar prețul dispozitivului este de aproximativ 280 de euro.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
MailChimp

Zi de zi apar noi modalități de a-i informa pe cumpărători cu privire la produsele nou lansate sau la ofertele...

Închide