Huawei MediaPad 7 Vogue

huawei_mediapad_7_vogueCum să-l convingi pe consumatorul de rând că produsul tău este cel mai bun de pe piață? Aceasta este o întrebare pe care și-o pun toți marii producători de echipamente de telecomunicații din toată lumea. Numărul tot mai mare de dispozitive lansate cu fast, lună de lună, duc la o competiție extrem de acerbă între companiile de top la nivel mondial. Surprinzător sau nu, pe lista celor care râvnesc la poziția supremă se numără și chinezii de la Huawei, a căror cifră de vânzări a crescut constant în ultimii ani.

Printre lansările aflate în pregătire se numără și cea a lui MediaPad 7 Vogue, un produs hibrid, aflat la granița dintre tabletă și telefon. Oferind suport pentru comunicațiile de tip GSM, precum și posibilitatea de a trimite SMS-uri și MMS-uri, telefonul-tabletă va dispune de rețele de conexiune 2G, 3G, Wi-Fi și Bluetooth 3.0. Noul model Huawei va avea dimensiuni de 193.8 x 121.3 x 9.5 milimetri, o greutate de 335 grame, un display de 7 inchi, precum și o rezoluție de 600 x 1024 pixeli.

Sistemele de operare cu ajutorul cărora va rula MediaPad 7 Vogue sunt Android 4.1.2 Jelly Bean și Emotion UI. Procesorul Quad-Core de 1.2 GHz va veni însoțit de un chipset Huawei K3V2. Memoria RAM va fi de 1 GB, iar cea internă de 8 GB, cu posibilitatea upgradării sale cu până la 32 GB. Partea foto va fi asigurată de două camere: una principală, de 3.15 MP, și una secundară, de tip VGA.

Anunțat pentru luna iulie a acestui an, și disponibil doar în alb și negru, noul Huawei MediaPad 7 Vogue nu are stabilit încă un preț oficial.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Random Picker

Modalitățile de marketing ale secolului 21 sunt atât de variate, încă foarte puțini reușesc să țină pasul noile trend-uri. Mai...

Închide