Sony Xperia M

sony_xperia_mMapamondul este un conglomerat de idei și caractere, al căror rezultat este lumea în care ne ducem existența de zi cu zi. Fiecare dintre noi contribuie mai mult sau mai puțin la dezvoltarea acestei ”platforme” intitulată planeta Pământ. Una dintre țările care excelează la capitolul ”performanță”, în special în ceea ce privește industria tehnologică, este Japonia. Dovada muncii și a străduinței lor se regăsește în buzunarele sau pe birourile multora dintre noi, prin telefoanele, tabletele sau laptopurile pe care le folosim în fiecare zi.

Sony este unul dintre giganții tehnicii, făcând furori atât pe piața telefoanelor inteligente, cât și a altor ustensile electrice care ne fac viața mai ușoară. Într-o continuă forfotă, japonezii se pregătesc de lansarea unui noul model de smartphone, botezat Xperia M. Dotat cu opțiunea de Dual SIM, telefonul are dimensiuni de 124 x 62 x 9.3 milimetri și o greutate de 115 grame. Display-ul, înzestrat cu o sticlă rezistentă la zgârieturi, are un diametru de 4 inchi și o rezoluție de 480 x 854 pixeli.

Memoria internă de 4GB poate fi suplimentată prin atașarea unui card microSD de până la 32 GB. Memoria RAM are și ea 1 GB. Procesorul Dual Core de 1 GHz vine însoțit de un chipset Qualcomm Snapdragon S4 Plus MSM8227. Sistemul de operare cu care va rula Xperia M este Android 4.1 Jelly Bean.

Partea de fotografie se încadrează în parametri optimi, cu cei 5 MP ai camerei principale, însoțiti de o cameră secundară VGA. Videoclipurile pot fi realizate la o calitate de 720p, cu 30 cadre pe secundă. Xperia M dispune, pe partea de conectivitate, de rețelele 2G, 3G, Bluetooth 4.0 și Wi-fi.

Lansarea oficială a lui Sony Xperia M este preconizată pentru toamna acestui an, iar prețul dispozitivului va fi de aproximativ 230 de euro.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Google Trends

Google nu mai este de multă vreme doar un motor de căutare. Dependența de Google este inerentă, iar serviciile oferite...

Închide