Daily Motion

daily_motionCompetiția este, de multe ori, cea mai bună garanție în vedea obținerii de performanțe, indiferent de domeniul sau de momentul la care ne referim. În plus, monopolul nu este un deziderat pentru nimeni, mai ales când ne raportăm la o economie de piață. Și în lumea virtuală lucrurile funcționează destul de asemănător, serviciile îmbunătățindu-se considerabil atunci când intervine în scenă un nou competitor.

Celebrul motor de căutare YouTube, aflat în capul listei celor mai populare site-uri de pe Internet, a suferit importante schimbări în ultimii ani, majoritatea dintre ele în favoarea utilizatorului. Și asta pentru că volumul concurenței a crescut suficient de tare, astfel încât să-i pună pe gânduri pe americani. Probabil că principalul competitor al YouTube este Daily Motion, o platformă web care are, în mare parte, aceleași facilități ca și colosul californian. Ambele lansate în 2005, cele două site-uri s-au dezvoltat oarecum diferit în timp. Iar asta se vede cel mai bine atât la cifra de afaceri, cât și la numărul de utilizatori înscriși pe fiecare dintre cele două platforme.

Cu peste 90 de milioane de utilizatori unici lunar, Daily Motion rulează peste un miliard de videoclipuri, din întreaga lume. Chiar dacă interfața nu este la fel de prietenoasă ca cea de la YouTube, site-ul este suficient de bine pus la punct, iar informațiile sunt afișate într-o așa manieră, încât orice utilizator de nivel mediu să poată naviga cu ușurință printre taburi. Daily Motion oferă utilizatorilor opțiunea de a se înscrie în anumite grupuri, alături de alți oameni cu aceleași preferințe, în materie de videoclipuri. La capitolul upload, există o limită de 4 GB și 60 de minute durată, pentru fiecare fișier urcat pe site. În plus, rezoluția nu trebuie să fie mai mare de 1080p.

Accesarea platformei Daily Motion este gratuită și poate fi realizată de aici.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Raw Therapee

Una dintre marile pasiuni ale omului secolului 21 este, fără doar și poate, fotografia. Manifestată în fel și chip, această...

Închide