Spring.me

spring_meLimitele timpului petrecut pe Internet sunt acelea pe care ni le stabilim singuri. Dacă alegem să ne cheltuim orele libere doar făcând schimb de idei în mediul online cu alții aidoma nouă, să deschidem o carte sau să ieșim în oraș cu prietenii ține exclusiv de noi înșine.

Ultimii ani au dat însă câștig de cauză spațiului virtual, iar multe dintre atracțiile de odinioară au încetat să mai prezinte interes în fața virusului numit ”rețea socială”. Nu doar cei de la Facebook au dat peste cap mințile consumatorilor de Internet. Există tot soiul de alte spații sociale, cu întrebuințări oarecum diferite de cele ale Facebook-ului, care ne consumă timpul liber și energiile. Una dintre ele este spring.me, o platformă destul de nouă, pusă pe picioare în vara acestui an, dar lansată oficial în toamnă, al cărei scop este crearea unei legături destul de strânse între utilizatorii ei. Având deja aproape 4 milioane de useri, spring.me este locul unde te poți conecta cu alți membri ai rețelei, punând întrebări și obținând răspunsuri direct de la aceștia. Adăugarea de prieteni în lista de spring.me se poate face și prin intermediul rețelelor Facebook sau Twitter, precum și cu ajutorul poștei electronice, utilizatorul având opțiunea de a importa lista de contacte de la Yahoo sau Gmail. Profilul spring.me poate fi personalizat după bunul plac, iar imaginile de fundal și de copertă pot fi încărcate fie din propriul calculator, fie alese din galeria predefinită din rețea.

Cei care doresc să facă parte din rețeaua spring.me își pot crea un cont gratuit aici.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Auslogics Disc Defrag

Multe dintre calculatoarele personale au prostul obicei de a ne da o mulțime de bătăi de cap. Fie din cauză...

Închide