Google Drive

google_driveÎn diversitatea sa, Internetul nu se confruntă doar cu mulțimea de utilizatori mereu grăbiți și mereu nerăbdători să găsească tot mai repede ceea ce îi interesează. Ci și cu lipsa de spațiu. Deși, la o primă impresie, s-ar părea că doar infinitul este limita, când vine vorba de mediul online, nevoia de stocare a datelor există și trebuie administrată cu o atenție sporită.

Și internauții pasionați au o astfel de problemă, dacă ne referim la păstrarea e-mailurilor, a fotografiilor sau a diferitelor documente existente în lumea virtuală, din care mai toți facem parte. Pentru a rezolva, măcar parțial, această dilemă, Google ne-a pus la dispoziție un serviciu de tip Cloud, pe numele său Google Drive. Acesta se ocupă nu doar cu partea de stocare a mailurilor, pentru cei care folosesc pe post de poștă electronică Gmail-ul, sau de păstrarea fotografiilor, în cazul celor care dețin un cont Picasa, ci și de reținerea documentelor pe care noi dorim să le accesăm în orice moment, de pe orice calculator cu conexiune la Internet. Serviciul oferit de Google este gratuit, în limita a 15 GB, iar cei care doresc să suplimenteze spațiul de stocare o pot face contra-cost. În varianta aceasta, cei 15 GB puși la dispoziție gratuit nu mai mai sunt valabili. Limita de spațiu se referă la toate cele trei aplicații Google, luate laolaltă: Google Drive, Gmail și Picasa.

Google Drive poate fi instalat și pe calculatorul personal care, odată conectat la Internet, va sincroniza documentele încărcate online pe contul nostru Google.

Cei care doresc să se folosească de beneficiile oferite de către cei de la Google pot descărca programul de aici.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Nokia Lumia 1520

Cea mai populară dintre companiile de telecomunicații - Nokia, face eforturi susținute pentru a-și menține publicul conectat la noutățile pe...

Închide