Motorola Moto X

motorola_moto_xȚara tuturor posibilităților, America, este și cea care dă, de multe ori, tonul celor mai năstrușnice idei în materie de tehnică și tehnologie. De când cei de la Google au preluat gigantul Motorola, popularitatea acestuia este în continuă creștere. Lansat în luna august a acestui an, noul model Moto X al americanilor se bucură de dotări extrem de interesante pentru orice viitor posesor al unui asemenea telefon.

Conectat la rețelele 2G, 3G, 4G, Wi-Fi și Bluetooth 4.0, și oferind opțiunile de transfer de date prin intermediul tehnologiilor GPRS, EDGE și NFC, Moto X funcționează cu un Nano-SIM și are dimensiuni de 129.3 x 65.3 x 10.4 milimetri, precum și o greutate de 130 de grame. Ecranul capacitiv AMOLED beneficiază de protecție Corning Gorilla Glass și are un diametru de 4.7 inchi, cu o rezoluție de 720 x 1280 pixeli.

Memoria RAM de 2 GB vine însoțită de cei 16 sau 32 GB (în funcție de opțiunea cumpărătorului) de memorie internă, telefonul nefiind dotat cu un slot pentru card. Sistemul de operare Android 4.2.2 Jelly Bean rulează cu ajutorul unui procesor Dual-Core Krait de 1.7 GHz, dotat cu un chipset Qualcomm MSM8960 Pro Snapdragon. Placa video Adreno 320 livrează videoclipuri la o calitate de 1080p și 30 de cadre pe secundă, oferind opțiunea de filmare HDR și de înregistrare stereo a sunetului.

Camera foto principală este dotată cu 10 MP, autofocus și flash LED, iar cea secundară cu 2 MP. În plus, la capitolul foto, smartphone-ul Motorola beneficiază de funcția de detectare a feței, de cea de panoramă, precum și de opțiunea de fotografiere HDR.

Disponibil în versiunile de culoare alb și negru, noul Motorola Moto X poate fi achiziționat la prețul de 440 de euro.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Instagram

Orice formă de comunicare online este echivalentă, în secolul 21, cu socializarea. Metodele de partajare a ideilor într-o manieră publică...

Închide