Review SSD KingSpec P3-256 – redă viață computerului tău!

A venit timpul să vă prezentăm o componentă care poate readuce la viață și reda vigoarea de altă dată, atât sistemelor desktop cât și laptop-urilor. Mai exact, astăzi avem plăcerea de a vă prezenta SSD-ul P3-256 de la KingSpec, un producător asiatic specializat în producția și comercializarea memoriilor ram, SSD-urilor și a echipamentelor de stocare.

Ambalaj și accesorii

Produsul vine într-un ambalaj foarte simplu, realizat din carton subțire și coloristică specifică brandului. Din start putem remarca faptul că este vorba de o ediție aniversară, KingSpec atingând pragul aproape psihologic de 10 ani (2007 – 2017) iar logo-ul, adică leul auriu, conturat cu negru, evidențiază subliminal numele producătorului.

În interiorul cutiei regăsim SSD-ul iar singurele accesorii de care dispune sunt cele 4 șuruburi pentru prinderea acestuia.

Construcție

SSD-ul KingSpec P3-256 este în format de 2.5 inch, are o grosime de 7 mm, partea superioară este acoperită într-un plastic portocaliu, partea inferioară pare realizată din aliaj nemetalic iar punctele de prindere ale șuruburilor sunt din aliaj metalic acoperite de un coating auriu.

Conectivitate și performanțe

Seria P reprezintă vârful de gamă de la KingSpec, fiind cea mai rapidă. Conform specificațiilor menționate pe site-ul producătorului, acesta dispune de conectivitate SATA-III la 6Gb/s iar vitezele de citire și scriere sunt de 570 Mbps respectiv 500 Mbps. SSD-ul este dotat cu memorii NAND 3D MLC, consumă numai 1.8 watti în timpul utilizării iar capacitatea de stocare a acestuia este de 256 GB.

Ce spun testele? Confirmă cu certitudine faptul că este foarte rapid. După cum puteți observa în imaginea de mai jos, viteze de citire și scriere secvențială sunt foarte mari, de pană la 558 Mbps, iar testele de citire/scriere 4K Q1T1 sunt impresionat de mari, de pana la 87 Mbps.

Teste viteza SSD KingSpec P3-256

Teste viteza SSD KingSpec P3-256

SSD-ul P3-256 poate fi montat în orice tip de calculator sau laptop, chiar și în cele mai vechi, iar boost-ul de performanță pe care îl oferă pare că readuce la viață computerul. Sistemul de operare se încarcă mai rapid, aplicațiile merg mult mai bine iar productivitatea este crescută.

Aici se termină scurta noastră prezentare asupra SSD-ului KingSpec P3-256, produs ce poate fi achiziționat din categoria hard disk-uri și ssd-uri in magazinul nostru, Diablos Computer.

3 Comments

  1. Nino 04/01/2018
    • Ioan Mihai 04/01/2018
      • Nino 05/01/2018

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Ambalaj SSD KingSpec Q-180
Review SSD KingSpec Q-180 – boost de viteză!

În mod cert nu foarte mulți dintre voi ați auzit de KingSpec, un producător ce activează pe piața din Asia,...

Închide