SMPlayer

sm_playerMultitudinea de materiale audio și video lansate pe tot mapamondul depășește cu mult limitele imaginației noastre. Este aproape imposibil să putem urmări la cinema toate filmele scoase pe piață sau să achiziționăm toate CD-urile cu muzica preferată. Pentru asta există Internetul, ca să ne faciliteze accesul într-un timp minim la un maxim de informații și resurse.

Nu toată lumea are disponibilitatea sau resursele financiare necesare pentru a merge foarte des la cinema, astfel că o mare parte a internauților preferă să vizioneze noile producții ale diferiților cineaști în liniștea propriului cămin, cu laptop-ul în brațe. Pentru asta este nevoie de un player care să suporte o gamă largă de formate video, astfel încât să putem viziona fără probleme filmele preferate. Unul din cele mai reușite soft-uri din domeniu este SMPlayer, un program care suportă aproape toate formatele video cunoscute, fără a fi nevoie de instalarea altor codecuri. Printre cele mai cunoscute extensii de fișiere video compatibile cu SMPlayer se numără .avi, .mp4, .mkv, .mpeg, .mov, .divx sau h.264.

Alte facilități ale acestui program sunt opțiunile de căutare a videoclipurilor de pe YouTube și redarea acestora în interiorul player-ului, precum și căutarea de subtitrări online, dintre cele existente pe platforma opensubtitles.org. Disponibil în peste 30 de limbi, SMPlayer beneficiază și de o multitudine de skin-uri, care permit alternarea design-ului în funcție de preferințele fiecăruia. Unicitatea acestui program, comparativ cu celelalte din aceeași gamă, o reprezintă faptul că, la închiderea player-ului, acesta va reține setările făcute de utilizator pentru un anumit film, spre exemplu, atât în ceea ce privește nivelul volumului, cât și al formatărilor aduse subtitrărilor.

Descărcarea gratuită a lui SMPlayer se poate face de aici.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Celkon Signature HD A119Q

Distanța dintre aparență și esență poate atinge de multe ori cote alarmante. Decalajul este cauzat în mare parte de o...

Închide