Squarespace

squarespaceDiversificarea tot mai frecventă a meseriilor din întreaga lume face ca tot mai mulți oameni să-și extindă sfera de competență în tot mai multe domenii. Mai ales când vine vorba de domeniul IT-ului, foarte mulți sunt aceia care și-au dezvoltat o sumedenie de abilități în această direcție. Deși într-un număr crescând, experții în materie de tehnologie există totuși un număr limitat. Astfel că, cine dorește să-și construiască propriul site, spre exemplu, s-ar putea să întâmpine oareșice probleme în acest sens, dacă nu este asistat de un web-developer.

Există însă și platforme care vin în ajutorul celor neinițiați în domeniul IT, care oferă posibilitatea creării de site-uri extrem de arătoase, cu un minim de efort. Una dintre acestea este Squarespace. Construită pe ideea unui blog, Squarespace poate deveni cu ușurință spațiul virtual unde ne putem expune ideile și gândurile, propriul portofoliu sau orice alte lucruri dorim să împărtășim cu prietenii din mediul online.

Perioada de gratuitate pe care cei de la Squarespace o pun la dispoziția utilizatorilor este de două săptămâni, timp în care ar trebui să ne hotărâm dacă suntem mulțumiți de toate facilitățile pe care platforma le oferă și dacă reușim să ne familiarizăm suficient de tare cu ea, astfel încât să nu avem nevoie ulterior de suportul dezvoltatorilor de site-uri web. Template-urile disponibile sunt suficient de variate, astfel încât să acopere preferințele unei game largi de utilizatori, iar posibilitățile de transformare a viitorului site, după bunul nostru plac, sunt și ele destul de multe.

Cei care doresc să se aboneze la Squarespace trebuie să scoată din buzunar 8 dolari / lună, pentru pachetul Standard, 16 dolari / lună, pentru pachetul Unlimited, și 24 dolari / lună, pentru cel Business. Crearea unui cont provizoriu pe platforma Squarespace este gratuită și poate fi realizată de aici.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
LibreOffice

Modul în care ne organizăm activitățile de zi cu zi spune foarte multe despre noi și despre felul în care...

Închide