VKontacte

vkCalitatea de a fi sociabili o avem cu toții. Unii dintre noi o exploatăm mai tare, iar alții ne limităm doar la o minimă bunăcuviință, de care trebuie să dăm dovadă atunci când ne aflăm într-un spațiu public. Însă cel mai aprig efort, în încercările noastre de a ne arăta cât mai tare gradul de sociabilitate de care suntem capabili, îl depunem în spațiul online.

Faptul că Facebook este locul unde mai toți ne petrecem o bună parte din zi ne poate face o impresie greșită cu privire la celelalte rețele sociale existente în spațiul virtual, nu foarte familiare publicului larg, dar care au o nișă extrem de bine pusă la punct. Una dintre aceste rețele este VKontacte, o platformă care ocupă locul doi în preferințele consumatorilor de rețele sociale din Europa, dar de care occidentalii nu prea au auzit. Popularitatea lui VK se concretizează îndeosebi în țări precum Rusia, Ucraina, Moldova sau Belarus, ale căror politică de stat nu este una extrem de permisivă.

Crearea unui cont VK este gratuită și similară celorlalte rețele sociale, cu mențiunea faptului că înscrierea pe site se poate face doar folosind un număr de telefon valid. Din punct de vedere al design-ului, platforma VK seamănă destul de mult cu Facebook, atât în ceea ce privește paleta de culori, cât și dispunerea meniurilor. Și această rețea cuprinde secțiuni de fotografii, jocuri, muzică și noutăți, precum și sugestii privind adăugarea de noi prieteni în listă.

Cei care doresc să-și sporească numărul de prieteni virtuali, aderând la rețeaua VKontacte, își pot crea un cont aici.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Babylon

Varietatea ce ne înconjoară, atât în viața reală, cât și în lumea virtuală, ar trebui să ne ofere un oarecare...

Închide