YouTube

youtubeUnde muzică nu e, nimic nu e. Așa ar suna o parafrază a lui Marin Preda, atât de valabilă în secolul în care trăim. Printre miile de lucruri fără de care nu ne-am putea duce traiul de zi cu zi se numără și muzica. Pentru mulți o sursă de perpetuă inspirație, pentru alții cea mai bună modalitate de relaxare, muzica este acel tainic refugiu către care ne îndreptăm cu toții atunci când dorim să evadăm din atât de apăsătorul cotidian.

Deși există nenumărate resurse la care putem apela pentru a asculta genul muzical preferat, cea mai populară platformă pentru o astfel de activitate este, cu siguranță, YouTube. Schimbările de design din ultima perioadă, precum și facilitățile legate de sincronizarea cu propriile conturi de pe celelalte rețele sociale, au crescut simțitor numărul celor care dețin canale personale pe YouTube. Accesul nestingherit al tuturor internauților, de pe întreg mapamondul, precum și posibilitatea încărcării oricăror tipuri de filmări, aproape fără niciun fel de constrângere, a făcut din YouTube cel mai bogat site cu conținut muzical din lume.

Crearea propriului canal este extrem de facilă, atâta timp cât cel care dorește să-și facă un cont pe YouTube deține o adresă de Gmail. Personalizarea contului este similară înscrierii pe orice altă rețea de socializare, astfel că manevrarea panoului de control ar trebui să nu creeze probleme nimănui.

Accesarea platformei YouTube se poate face de aici.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Panda Cloud Antivirus

Spațiul virtual a fost de multă vreme cucerit de către hackeri de tot soiul, care mai de care mai pricepuți...

Închide