MySpace

myspaceConexiunea, indiferent de persoanele între care se realizează, este laitmotivul rețelelor sociale. Tot mai multe și tot mai diverse, cu tot mai variate tematici, spațiile sociale de conectare a diverșilor utilizatorilor cu alții asemenea lor sunt o sursă de venit excelentă, pentru cei care le dețin, și o sursă de trafic, pentru cei care iau parte la ”distracție”.

MySpace este una dintre rețelele virtuale odinioară populare, al cărei trafic a scăzut considerabil în ultimii ani, în special din cauza concurenței susținute a celor de la Facebook. Totuși, numărul de utilizatori ajunge astăzi la peste 20 de milioane, în pofida problemelor manageriale pe care compania le-a întâmpinat în ultimii ani.

Crearea unui cont pe MySpace este foarte simplă, platforma oferind posibilitatea de conectare și prin intermediul Facebook sau Twitter. Cei care nu sunt familiarizați cu noua interfață a site-ului, pot reveni la varianta clasică MySpace. Principala atracție a acestei rețele sociale, în raport cu celelalte, o constituie fluxul ridicat de utilizatori-celebrități. Astfel, accesul către o anumită vedetă din lumea muzicii, spre exemplu, este facilitat de către MySpace, întrucât acesta permite conectarea membrilor între ei, indiferent de nume sau locație. Opțiunea seamănă cumva cu ceea ce oferă Google Plus, prin crearea de ”cercuri de socializare”.

Cei care doresc să se implice activ în comunitatea MySpace o pot face aici.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Ubuntu

Nu știu câți dintre noi, utilizatori fervenți și frecvenți ai sistemelor de operare Windows sau Mac, am putea renunța la...

Închide