PCmover

pc_moverÎntr-o lume în continuă dezvoltare prea puțini sunt cei care țin pasul cu noutățile. Totuși, România este țara mașinilor scumpe și a telefoanelor mobile costisitoare, chiar dacă banii nu sunt niciodată suficienți, iar multă lume nu are ce pune pe masă. În astfel de condiții, este lesne de înțeles că vânzările la calculatoare sau smartphone-uri sunt într-o perpetuă creștere.

Achiziționarea unui laptop nou, spre exemplu, aduce cu sine multe alte probleme, iar una dintre ele ar fi necesitatea mutării documentelor de pe vechiul calculator pe proaspăt cumpăratul dispozitiv. Aceasta poate fi o sarcină destul de solicitantă și mâncătoare de timp, dacă n-ar exista soft-uri care să ne simplifice munca. Unul dintre acestea este PCmover, un program creat special pentru astfel de situații, când un utilizator dorește să mute documente într-o cantitate semnificativă de pe un calculator pe altul.

Utilizarea lui PCmover este destul de simplă, soft-ul necesitând instalarea pe ambele dispozitive. Se alege ulterior tipul de transfer pe care dorim să-l efectuăm, iar la finalul operațiunii ambele calculatoare vor avea aceleași fișiere, fără ca efortul depus din partea noastră să fie unul prea consistent. Pentru instalarea lui PCmover este nevoie de un spațiu pe hard de minim 200 MB. Sistemele de operare compatibile cu acest program sunt Windows XP, Windows Vista, Windows 7 și Windows 8.

Versiunea gratuită a lui PCmover poate fi descărcată de aici.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Nokia Lumia ”EOS”

Dacă fanteziile nu ar exista, probabil că omenirea ar fi cu ceva secole în urmă în privința dezvoltării și a...

Închide