Review monitor profesional Samsung LH32MEB – un LFD cu tehnologie 60Hz d-LED BLU și iluminare de tip Edge-Lit

Concepută în mod special pentru utilizarea în săli de conferință, seria de monitoare Digital Smart Signage de la Samsung include modele cu diagonale cuprinse intre 32 inch și 65 inch.

Ecran Full HD tip S-PVA 60Hz d-LED BLU Edge-Lit

Vedere generala monitor profesional Samsung LH32MEB #3

Vedere generala monitor profesional Samsung LH32MEB #3

În prezentarea de astăzi avem plăcerea de a vă încânta privirea cu monitorul profesional Samsung LH32MEB, care este mezinul acestei familii, cel de 32 de inch, dotat cu un display Full HD de tip S-PVA cu tehnologie 60Hz d-LED BLU și iluminare de tip Edge-Lit, un contrast puternic, culori impresionante și unghiuri de vizualizare foarte largi, comparabile cu cele ale unui ecran IPS, de până la 178 de grade atât pe axă orizontală cât și pe verticală.

Samsung LH32MEB face parte din categoria numită LFD, adica Large Format Displays, concepută îndeosebi pentru utilizarea în mediul business, montarea în săli de conferință, săli de curs, standuri promoționale și ad displayment.

Rame înguste, montare VESA și utilizare versatilă

Acest lucru se datorează în special design-ului slim și minimalist. După cum puteți vedea, ramele și muchiile sunt foarte înguste pentru un display de asemenea dimensiuni. Acest lucru facilitează montarea mai multor monitoare în diferite setup-uri, oferind continuitate în ceea ce privește experiența vizuală.

Display wall format din monitoare Samsung MEB

Display wall format din monitoare Samsung MEB

Nu exista limitări în montarea lor. Se poate realiza un display wall plin de astfel de monitoare, în diferite forme geometrice pe care pot rula diferite reclame. Toate aceste lucruri sunt posibile datorită software-ului proprietar numit MagicInfo, bazat pe Linux, care permite setarea unui server și administrarea monitoarelor de la distanță, chiar și de pe un telefon sau de pe o tabletă.

Redarea conținutului multimedia și funcții avansate

Și dacă tot am menționat de control de la distanță, deși monitorul LH32MEB nu include funcție de TV Tuner, dispune de o telecomandă prin care avem acces la meniul monitorului, fiind destul de similar cu cel al unui televizor.

Aici putem regla setări de bază, precum contrast, sharpness, culoare, luminozitate și setări de sunet, cum ar fi activarea tehnologiei SRS, normalizare și egalizare.

De asemenea, monitorul dispune și de funcții mai avansate, specifice unui smart tv, cum ar fi Media Playerul Plug & Play capabil să redea o multitudine de formate video, text și imagini direct de pe un stick usb, dar și setări de rețea, existând inclusiv posibilitatea de a reda conținut video atât prin servicii de Video On Demand cât și de pe un server local prin Samsung AllShare.

Conectivitate și porturi

În ceea ce privește conectivitatea, Samsung LH32MEB dispune porturi VGA, DVI-D, HDMI, DisplayPort, Component/Composite, USB și Stereo Mini Jack pentru intrarea de semnal și DVI-D cu functie Digital Loop și Stereo Mini Jack pentru ieșirea de semnal.

La interior ascunde o configurație hardware destul de puternică ce are la bază un procesor Dual Core Cortex-A9 la 1GHz, 1 GB de memorie RAM DDR3 la 1333 MHz și un engine grafic 2D & 3D pe 32 biti cu suport pentru OpenGL ES.

 

Consumul de energie specific este de 47 watti, însă poate urcă pana la 77 watti cu toate funcțiile pornite și volumul dat la maxim, monitorul incorporând două difuzoare puternice, de cate 10 watti fiecare.

Aflați la finalul acestei prezentări mai trebuie menționat că monitorul nu dispune de picior sau de stand, însă este compatibil cu sistemul de prindere VESA 200 x 200, fiind ușor de montat pe un perete, cântărind nu mai mult de 6.4 Kg

Monitorul profesional Samsung LH32MEB excelează în redarea conținutului video, suportând diferite formate în rezoluții full HD (pana la 60fps), si poate fi conectat cam la orice tip de dispozitiv, de exemplu o consola de jocuri, un computer sau laptop, la un media box sau un receiver cu tuner TV.

Samsung LH32MEB poate fi achiziționat din magazinul nostru, din categoria de monitoare LED second hand, unde puteți găsi și alte modele de la diferiți producători.

Vă așteptăm în unul din showroom-urile noastre, în zona Brâncoveanu, strada Râul Mara, numărul 1A, sau în zona Obor, strada Luncșoara, numărul 6C, pentru a vedea produsele disponibile.

De asemenea, ne găsiți pe de FacebookYoutubeGoogle+LinkedIn și Instagram!

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
Lenovo ThinkPad S1 Yoga - vedere generala #2
Review Lenovo ThinkPad S1 Yoga – primul ultrabook de business convertibil

ThinkPad S1 Yoga este primul ultrabook de business de la Lenovo ce împrumută trăsătură distinctivă de articulare a ecranului la...

Închide