Sony Xperia Z

sony_xperia_zCorifei ai tehnologiei, alături de americani, japonezii nu dau niciodată înapoi când vine vorba de competiția tehnologică. Iar dacă rivalii coreeni de la Samsung sau americanii de la Apple plusează pe piața gadget-urilor ori de câte ori au ocazia, producătorii de la Sony nu pot să iasă atât de ușor din acest joc. Astfel, compania niponă a lansat, odată cu începutul anului, două modele de smartphone-uri care să țină piept competitorilor. Dacă despre unul dintre ele – Xperia ZL, am mai discutat, este rândul modelului Xperia Z să fie pus sub lupă.

Construit cu un procesor Quad-Core Qualcomm Snapdragon S4 Pro la 1.5 GHz, smartphone-ul dispune de o memorie RAM de 2 GB și o capacitate internă de stocare de 16 GB. Sistemul de operare folosit de Xperia Z este Android 4.1.2 Jelly Bean, cu posibilitatea de upgradare până la versiunea 4.2. Ecranul are o diagonală de 5 inchi, ajungând la o densitate de 443 dpi și o rezoluție de 1080 x 1920 px. Pe partea de display, telefonul beneficiază de tehnologiile Mobile Brava 2 Engine, cele mai inovative de pe piață.

Camera foto este printre cele mai strălucite din industrie, cu cei 13 MP oferiți de senzorul Exmor RS, în timp ce camera secundară dispune de 2 MP. Dimensiunile terminalului sunt de 139 x 71 x 7.9 mm, având o greutate de aproximativ 146 de grame.

Sony Xperia Z este deja disponibil pe piață, iar prețul unui astfel de dispozitiv poate ajunge până la 650 de euro.

Ai ceva de spus? Lasă un comentariu.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Citește articolul precedent:
hi5

Cei cu state vechi într-ale Internetului, care treceau prin perioada adolescenței acum ceva ani, au auzit cu siguranță de hi5....

Închide